. . La Casa Bene din Sfântu Gheorghe ( str. Gróf Mikó Imre nr.11) are loc astăzi , începând cu orele 18.00, vernisajul expoziției de fotografie intitulată „Cu drag din Delta Dunării” a fotografului Daniel Petrescu, din Tulcea.

Evenimentul este organizat de Asociația Vadon, deschiderea vernisajul expoziției fiind făcută de publicistul Marius Deac. Potrivit organizatorilor, expoziția va putea fi vizitat până în data de 31 martie a.c, după următorul program: marţi-sâmbătă între orele 9-17, duminică între orele10-14. Toți cei interesați sunt așteptați cu drag!

Daniel Petrescu s-a născut în anul 1974 în satul Letea din Delta Dunării. A crescut într-o familie de iubitori ai naturii unde a învățat să aprecieze păsările și să le descopere tainele. La începutul anilor 90 și-a început cariera de ghid naturalist iar în 1995 a fondat, împreună cu Costica Vădineanu, agenția de turism Ibis Tours. În toți acești ani Daniel a fost consultant și ghid pentru diverse companii ce au produs documentare despre Delta Dunării și Dobrogea. La sfârșitul anilor 90 a reușit să își achizitioneze prima cameră de fotografiat cu care a început să imortalizeze peisajele din Delta Dunării și Dobrogea. Odată cu apariția camerelor digitale SLR a reușit să își achiziționeze un echipament ce permitea fotografierea păsărilor și animalelor. Inspirat de fotografii profesioniști pe care îi însoțea în călătoriile lor, ca ghid, Daniel a devenit un fotograf cu experiență care a reușit să imortalizeze majoritatea speciilor de păsări și animale din România.

Fotografiile lui Daniel Petrescu au fost prezentate în expoziții din România dar și în țări ca – Elveția, Franța, Germania, Anglia și Austria. Nenumărate imagini cu păsări și animale au fost publicate de diverse reviste de profil ca „Despre Păsări”, „Birds Magazine”, „Discovery” etc. Câteva imagini au ajuns și pe timbrele publicate de către Romfilatelia în seria – Păsări.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail