Sfârșitul vacanței de iarnă a adus cu sine o creștere a valorilor de trafic în ceea ce privește circulația pietonilor, o parte semnificativă a acestora fiind reprezentată de elevi.      

Polițiștii covăsneni se implică în permanență în procesul de formare a conduitei preventive în rândul tinerilor prin desfășurarea numeroaselor activități preventive la care participă elevii, iar prezența oamenilor legii în școli este bine primită de fiecare dată.

O astfel de activitate au fost desfășurată marți 19 ianuarie 2016, la Liceul Teoretic « Kos Karoly » din Sfântu Gheorghe. Aici, 48 de elevi și cadre didactice au participat la o activitate pe linia promovării siguranţei rutiere, iar elevii de liceu au rememorat regulile de circulație care trebuiesc respectate de către pietoni și bicicliști.

Astfel, elevii și-au reamintit că atunci când merg pe jos, traversarea stăzii trebuie făcută numai pe trecerea de pietoni și la culoarea verde a semaforului, numai după ce s-au asigurat temeinic înaintede a traversa. Atunci când sunt în mașină ei trebuie să poarte în mod obligatoriu centura de siguranță.

Referitor la regulile de circulație pentru bicicliști, trebuie reținut faptul că legea interzice circulația cu bicicleta pe drumurile acoperite de gheață, zăpadă sau polei. În afară de acest aspect, elevii și-au reamintit că atunci când vremea permite, iar circulația bicicletelor este posibilă, bicicliștii trebuie să circule pe pista pentru biciclete, acolo unde există, iar traversarea stăzii pe trecerea pentru pietoni se face pe jos, pe lângă bicicletă și nu pe bicicletă.

De asemenea, au fost purtate discuții interactive pe tema indicatoarelor rutiere prezentate.

 

 

IPJ Covasna

Agent principal de poliție

. .  Marin Nicoleta

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail