Centrul de Cultură al judeţului Covasna va prezenta săptămâna aceasta alte două filme documentare realizate în cadrul proiectului „Meşteşuguri tradiţionale din Secuime – revitalizare prin digitizare şi promovare”, având ca temă morăritul şi coacerea pâinii.

Conducerea Centrului a precizat ieri că în cadrul acestui proiect, finanţat din fonduri norvegiene, au fost realizate zece filme documentare, iar două dintre ele, respectiv „Morăritul – Măcinarea cerealelor la moara de apă din Băţanii Mici” şi „Coacerea pâinii – Prepararea pâinii de casă cu cartofi”, vor fi prezentate joi după-amiază, în cadrul unei proiecţii ce va avea loc în Parohia veche din localitate. La întâlnirea cu spectatorii vor fi prezenţi realizatorul celor două filme documentare, Simon Jozsef, şi etnograful dr. Kinda Istvan, consultant ştiinţific în acest proiect.

Săptămâna trecută au fost prezentate alte două filme la Muzeul Etnografic Ceangăiesc din comuna Zăbala, cu tema cioplitul în lemn şi „ciobănitul”, respectiv „Simbolurile tradiţionale ale atelierului de cioplit Haszmann din Cernat” şi „Prepararea tradiţională a caşului în Zăbala”.

Celelalte şase filme documentare realizate în cadrul proiectului, care urmează a fi prezentate publicului pe parcursul acestui an, sunt „Confecţionarea tradiţională a şindrilei la Ghelinţa”, „Fiertul pălincii de prune – Culesul prunelor la Sfântu Gheorghe, fiertul pălincii la Cernatul de Sus”, „Împletitul coşurilor şi legatul măturilor în Belin Vale – Un meşteşug tradiţional al romilor covăsneni”, „Fierăritul – Potcovărit, încălţarea roţilor şi feronerie la Tălişoara”,  „Stupăritul – Apicultură tradiţională de familie la Calnic” şi „Turta dulce de Târgu Secuiesc”.

Directorul Centrului de Cultură, Imreh Marton Istvan a declarat pentru AGERPRES că proiectul, finanţat din fondul pentru proiecte al statelor Islanda, Liechtenstein şi Norvegia cu peste 300.000 de lei, a demarat anul trecut şi are ca scop cartografierea, popularizarea şi revitalizarea meşteşugurilor tradiţionale din zonă. Proiectul se va încheia în primăvara acestui an, iar la finalul acestuia va exista o bază de date a meşterilor populari din judeţul Covasna, o arhivă cu filme documentare şi o hartă interactivă care vor putea fi accesate pe site-urile www.folktrades.ro şi www.mestersegek.ro. Versiunea finală a bazei de date va fi accesibilă pe 24 aprilie 2016.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES . .

www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail