. . Despre realizările din anul 2015, primarul comunei Comandău, Kocsis Béla, ne-a povestit cu mândrie. Acesta consideră că anul care se apropie de final a fost unul bun pentru comună, care a avut reușite pe toate planurile.

„Am avut câteva proiecte câștigate prin programul LEADER, am cumpărat un buldo-excavator, lucru foarte important și necesar pentru comuna Comandău, pentru deszăpezire și pentru situații de urgență, ca să îl avem la îndemână – de fapt Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) beneficiază de acest buldo-excavator. De asemenea, am cumpărat un microbuz tip Mercedes, dotat cu 17 locuri pentru pasageri, ceea ce iarăși este foarte important pentru locuitorii comunei noastre deoarece, nici o firmă nu a luat, până acum, în considerare cererea noastră de a rezolva problemele cu transportul persoanelor fizice pe porțiunea drumului care ne leagă de orașul Covasna. Așadar, Primăria prin resurse proprii a rezolvat transportul copiilor și a persoanelor fizice între orașul Covasna și comuna Comandău. Tot în cadrul programului LEADER, am înzestrat Căminul Cultural cu 160 de scaune, cu o orgă de lumini… toate acestea au fost puse la punct pentru tineretul din comuna Comandău.” – a explicat primarul comunei, Kocsis Béla.

Lucrări de reabilitate și asfaltare a drumurilor dar și pavarea străzilor cu piatră cubică, lucrări de captare a izvoarelor de apă potabilă și schimbarea grinzilor podului din lemn al comunei, toate au fost realizate din banii Primăriei, cu ajutorul Consiliului Județean.

„Anul acesta am asfaltat nu o dată, ci de două ori, din surse proprii și cu sprijinul Consiliulul Județean, în afară de asta, am terminat pavarea unui număr de patru străzi cu piatră cubică, lucru care a fost posibil în momentul refacerii drumului județean Târgu Secuiesc – Covasna, acolo era pavat cu piatră cubică și o parte a fost donată de Consiliul Județean pentru Comandău. Tot anul acesta am primit, de la bugetul Consiliului Județean, 4 miliarde de lei vechi (400.000 Ron) tot pentru asfaltare iar de anul viitor, din primăvară, vom continua cu asfaltările. Am schimbat, tot din surse proprii, grinzile de pe podul din lemn, am lucrat la apa potabilă – avem un proiect câștigat de 7 ani și am continuat lucrările la captarea izvoarelor, am turnat fundația pentru rezervoare, deci am făcut un pas mare în ceea ce privește apa potabilă a comunei, deci anul 2015 a fost un an foarte bogat la capitolul realizări!”

Primarul a ținut să transmită un mesaj de mulțumire locuitorilor și tuturor celor care au ajutat comuna Comandău să obțină aceste reușite de pe parcursul anului.

„De câte ori am ocazia le mulțumesc prin intermediul presei, locuitorilor comunei, pentru sprijinul și încrederea pe care o acordă Primăriei. Doresc să mulțumesc pe această cale tuturor celor care ne-au sprijinit în demersul nostru pentru a face din comuna noastră un loc mai frumos!” – a spus primarul comunei Comandău, Kocsis Béla.

Activități cu ocazia Festivalului Zăpezii

Pârtia de schi de la Comandău așteaptă și iarna aceasta turiști practicanți ai sporturilor de iarnă. Fiind una din puținele opțiuni ale locuitorilor județului nostru, pentru practicarea sporturilor de iarnă, pârtia are un grad mic de dificultate și o lungime de 350 de metri, desfășurându-se pe o lățime medie de 100 de metri și având o suprafață de 1 hectar. Capacitatea pârtiei este de până la 600 de persoane și este deservită de un teleski monopost. Conducerea primăriei Comandău a încercat în mai multe rânduri, de-a lungul timpului, să ofere o nouă faţă pârtiei de schi printr-un program numit „Schi în România”, însă nici până astăzi nu s-a primit niciun răspuns în acest sens, chiar dacă documentaţia s-a depus în urmă cu mult timp. Programul „Schi in România” a fost înfiinţat în anul 2009 de către Ministerul Turismului şi a prevăzut fonduri de peste 180 milioane de euro pentru investiţii.

Cu toate că încă nu a nins suficient, primarul comunei Comandău spune că și iarna aceasta Festivalul Zăpezii va fi organizat în preajma lunii februarie, în momentul în care stratul de zăpadă va fi suficient de consistent pentru a putea permite practicarea sporturilor pe pârtie și pentru a putea fi desfășurate activitățile din program.

„În fiecare an organizăm Serbările zăpezii în prima săptămână a lunii februarie, însă anul trecut, din cauza stratului insuficient de zăpadă a trebuit să le amânăm. Am hotărât ca de acum să organizăm Serbările Zăpezii numai atunci când considerăm că stratul de zăpadă este suficient de mare încât să putem să organizăm evenimentul. Înainte cu câteva zile sau săptămâni vom anunța și în presă ca să știe cei care doresc să participe la această Sărbătoare.” – a spus primarul comunei Comandău, Kocsis Béla

Potrivit descrierii programului, în prima zi a festivalului se desfășoară programe tradiționale, concursuri cu sănii și schiuri pentru toate generațiile, iar copiii pot participa la concursurile de sculptură în zăpadă organizate în cadrul festivalului. În ediţiile anterioare, programul Festivalului Zăpezii a cuprins concursuri de schi, sanie, snowmobil şi snowboard,  sculptură în zăpadă, aruncare cu bulgări de zăpadă, minifotbal, o demonstaţie cu sănii trase de câini, raliu dar şi focuri de tabără, iar mascota evenimentului – un om de zăpadă mare de aproximativ opt metri a făcut senzație.

Ioana Ardeleanu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail