Organizaţiile non-profit care derulează proiecte . . de terapie emoțională sau terapie prin artă pentru copiii cu boli grave sau care se află în proces de recuperare după afecțiuni severe, ar putea obține sprijin financiar  aplicând la Programul „MOL pentru sănătatea copiilor”, lansat de MOL România și Fundația pentru Comunitate.

Cea de-a șaptea ediție a Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor, care are ca scop finanțarea proiectelor de terapie emoțională sau terapie prin artă pentru copiii cu boli grave sau care se află în proces de recuperare după afecțiuni severe, a fost lansată în data de 1 octombrie (a.c.) de MOL România și Fundația pentru Comunitate. Sponsorizările, în valoare totală de 313.500 de lei vor fi acordate organizaţiilor non-profit care desfășoară astfel de proiecte și care îndeplinesc criteriile de jurizare.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatori, evenimentul de lansare a celei de-a șaptea ediții a Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor s-a desfășurat în Amfiteatrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie, în prezența reprezentanților a 17 organizații non-profit care au beneficiat de finanțare în ediția precedentă și care au prezentat proiectele implementate pe parcursul ultimului an.

„Suntem deopotrivă bucuroși și emoționați că reușim de mai bine de șase ani să fim alături de copiii în suferință prin intermediul Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor. Pentru echipa MOL România, beneficiarii acestui program reprezintă un model de curaj și putere. Am fost alături, la bine și la greu, alături de micii luptători și am considerat orice progres medical ca pe o victorie pe care am împărtășit-o.”, a declarat, conform comunicatului de presă, Kinga Daradics, CEO și Country Chairman al MOL România.

Prin Programul „MOL pentru Sănătatea Copiilor”, o organizație non-guvernamentală poate beneficia de o sumă de maxim 20.000 lei sub formă de pre-finanţare pentru un proiect ce urmează să fie implementat în perioada decembrie 2015 – august 2016.

Termenul-limită de depunere a cererilor de finanţare este 30 octombrie 2015.

Conform informațiilor postate pe site-ul Fundației pentru Comunitate, www.pentrucomunitate.ro, pot depune cereri de finanțare: organizaţii non-profit care desfăşoară, conform actului constitutiv și statutului, activităţi legate de scopul proiectului, organizații nonguvernamentale (fundaţii, asociaţii, federaţii), organizații religioase; tipurile de proiecte eligibile fiind: programe de terapie emoţională – terapii de grup, terapii prin trăiri personale pozitive, prin experienţe şi acumulări personale; proiecte de terapie prin artă- instrumente vizuale, muzică, activităţi de autoexprimare creativă, individuale şi de grup.

Pe site se precizează că în cazul unor spitale sau instituții publice aplicantul nu trebuie să fie instituția în sine, ci o fundaţie sau altă organizație de pe lângă aceasta.

Premiul „MOL pentru sănătatea copiilor”

În cadrul programului se va acorda și „Premiul Mol pentru sănătatea copiilor”. Conform informațiilor postate pe site-ul amintit, acest premiu se va acorda acelei organizații participante la program, care va derula cel mai bun proiect dintre cele ce vor fi finanțate în cadrul ediției actuale. Organizația premiantă va câștiga dreptul de a derula un proiect susținut cu suma maximă de 20.000 lei în cadrul ediției următoare al Programului MOL pentru sănătatea copiilor, fără a se înscrie în concursul de proiecte, și dreptul de a avea un reprezentant la jurizarea proiectelor înscrise la aceea ediție.

Potrivit comunicatului de presă, „Premiul MOL pentru Sănătatea Copiilor”, decernat anul acesta pentru a doua oară, a revenit Asociației de Călărie Terapeutică „Hip-Tep” din Aiud, pentru cel mai bun proiect realizat în cadrul ediției a 6-a, 2014. Astfel, Asociația „Hip-Tep”, va beneficia la ediția a șaptea a programului de finanțarea maximă disponibilă pentru un proiect, în valoare de 20.000 de lei, fără să se înscrie la concursul de proiecte, și desemnează un membru al juriului.

 „Pe parcursul derulării proiectelor ediției a șasea a Prograumului MOL – Pentru sănătatea copiilor s-a intensificat colaborarea cu persoanele implicate în sectorul învățământului. Astfel, studenții voluntari care se pregătesc pentru a deveni kinetoterapeuți elaborează articole de specialitate în domeniul hidroterapiei, iar cadrele universitare se implică în supervizarea activității de hipoterapie. De asemenea, asociațiile finanțate au răspuns pozitiv solicitării juriului și au introdus metode și instrumente de măsurare și evaluare profesioniste. Astfel se lărgește aria comunicării terapiilor încă denumite alternative”, a declarat, conform comunicatului, András Imre, Director Executiv al Fundației pentru Comunitate.

Dintre proiectele realizate în cadrul ediției a şasea – 2014: Asociația ”Életfa”, din Sfântu Gheorghe, printre câștigători

Printre câștigătorii ediției a șasea a programului „MOL pentru sănătatea copiilor” s-a numărat și Asociaţia pentru Protecţia Familiei „Életfa” –„Copacul vieții” din Sfântu Gheorghe, care a participat cu un proiect ce vizează utilizarea terapiilor combinate în recuperarea copiilor cu nevoi speciale.

În ceea ce privește proiectele realizate în cadrul ediției a şasea – 2014, în comunicatul transmis de organizatori se arată că Asociația Spitalului de Psihiatrie “Gh. Preda” Sibiu a implementat primul proiect de „Spital Cântător” din România pentru 88 de copii aflaţi în îngrijiri de sănătate şi tratament de specialitate și a inclus 80 de aparținători din familiile acestor copii. Derulând tot un proiect de meloterapie, Fundația de Abilitare „Speranța” din Timișoara a realizat o premieră, combinând această terapie cu hipoterapia în colaborare cu Asociația „Horsemotion”. Asociația de călărie terapeutică „Hip-Tep” din Aiud, Asociația „Horsemotion” din Timișoara și Asociația „Equus” din Carei au oferit servicii gratuite de hipoterapie pentru 80 de copiii cu diferite dizabilități și au contribuit la organizarea primei conferințe naționale de hipoterapie. Proiectul implementat de Asociația „Little People” România, Aventura „Leului Curajos”, a fost extins la Secția Clinică de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean Mureș. Peste 80 de copii hipoacuzici, purtători de aparate auditive convenționale sau de implant cohlear, au beneficiat de proiectul de terapie prin teatru al Asociației „Audiosofia„ din București, participând și în două tabere și prezentând trei spectacole.  Fundația „Hospice Emanuel” din Oradea și Asociația „Lumina” din Luncani, Bacău, au derulat proiecte pentru 45 de copii diagnosticați cu boli amenințătoare de viață sau boli limitatoare de viață. Terapiile combinate au servit îmbunătățirea situației a 90 de copii care frecventează centre de reabilitare din zona Ciucului și din Covasna. Asociația „Prosperitas Vitae” și Asociaţia pentru Protecţia Familiei „Életfa” au urmărit creşterea efectelor benefice ale diferitelor metode de terapie.  Asociaţia „Kozmutza Flóra” din Cluj a implementat proiectul de Hidroterapie pentru 10 copii cu deficiențe multiple și cu autism, școlarizați la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz, incluzând 10 studenți voluntari. La unicul centru de boli rare din țară, Asociația „Prader Willi” din Zalău a organizat ședințe de terapie prin artă pentru 45 de copii. Prin proiectul Asociației „Licuricii” din Suceava, au beneficiat de terapie prin artă 20 de copii cu diabet. Terapia asistată de animale (câini și ecvide) a fost oferită prin proiectele derulate de Asociația „Elfi” din Miercurea-Ciuc și Asociația Umanitară „Ioana” din Clopotiva, Hunedoara, beneficiari fiind 54 de copii din centre de plasament și centre de pedagogie curativă.

***

De la înființare și până în prezent, prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor s-au acordat peste 1.760.000 de lei ONG-urilor care au derulat proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională, incluzând peste 8.000 de beneficiari în activitățile lor.

Programul MOL – Pentru Sănătatea Copiilor este organizat de Fundaţia pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziţie de MOL România. Anunţul programului precum şi formularul de candidatură pot fi descărcate de pe site-urile www.pentrucomunitate.ro şi www.molromania.ro.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail