Fundaţia pentru Comunitate Covasna (HKA) a anunţat demararea unei noi ediţii a programului Youth Bank, prin care 12 tineri au şansa de a-şi dezvolta capacităţile în cea ce priveşte activităţile comunitare, de strângere de fonduri şi gestionare a acestora.

Etapa de recrutare a celor 12 tineri de clasa a IX-a, a X-a şi a XII-a se va desfăşura începând de astăzi şi se încheie în data de 9 octombrie, urmând ca după această dată, până în 26 octombrie să se formeze grupul Youth Bank Covasna.

Timp de 4 luni, tinerii selectaţi să facă parte din program trebuie să vină cu idei inedite prin care să strângă fonduri, care se vor folosi ulterior la finanţarea unor proiecte de tineret. Va fi acordată asistenţă profesională şi financiară de către Fundaţie, iar cu banii strânşi într-un cont de tineret, HKA va finanţa iniţiative de tineret care se vor baza pe nevoi reale.

„Este a patra ediţie a programului Youth Bank, pe care îl considerăm foarte important. Tinerii care se înscriu pot beneficia de traininguri şi pregătire oferite de către traineri foarte bine pregătiţi oferite de Youth Bnak, la nivel internaţional.  Anual se organizează o tabără Youth Bank la care au participat peste 100 de tineri. Vin din toate părţile ţării şi au posibilitatea să se cunoască între ei. La nivel local, este foarte important acest program, pentru că lucrând cu aceşti tineri, investind în ei prin dezvoltare personală, prin pregătiri, prin aceste experienţe, prin schimb de experienţă – pentru că există grupe de Youth Bank şi în alte judeţe unde planificăm să avem o vizită – au oportunitatea de a se dezvolta foarte mult în acest domeniu de strângere de fonduri, de elaborare program de grant, de distribuire a fondului şi sumarizare-evaluare. Aşadar, are impact multiplu asupra personalităţii, pe care noi îl considerăm foarte important. Aşa putem să îi responsabilizăm, aşa pot avea parte de activităţi în comunitate, aşa au un contact direct cu comunitatea, deoarece trebuie să contacteze tineri, vârstnici, trebuie să contacteze firme locale, să aibă discuţii. Astfel vor deveni cetăţeni mai responsabili ai comunităţii locale. Din aceste considerente, ne pocupăm foarte mult de acest program”, este de părere directorul executiv al HKA, Bereczki Kinga.

Potrivit acesteia,  anul acesta va exista un sponsor principal – firma locală Multi Nr. – care susţine programul prin dublarea sumei strânse de cei 12.

Înscrierile se pot face completând formularul de aplicare, care poate fi descărcat de pe site-ul Fundaţiei Comunitare Covasna www.hka.ro. După completare, formularul trebuie trimis la adresa hka@ hka.ro.

***

Programul YouthBank încurajează responsabilizarea tinerilor, inițiativa civică și contribuie la dezvoltarea comportamentului filantropic al acestora. Programul„YouthBank” România este un program național pentru tineri, care a pornit în octombrie 2006 la Cluj-Napoca, din iniţiativa Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare (ARC), prin Programul de dezvoltare al Fundației Comunitare Cluj.  În anul 2012 Fundaţia pentru Comunitate Covasna a preluat acest program şi l-a implementat în oraşele Baraolt şi Sfântu Gheorghe, unde funcţionează şi astăzi.

Mai multe informaţii despre prograumul Youth Bank Covasna pot fi accesate pe pagina www.hka.ro sau pe www.youthbank.ro . . .

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail