Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Conusmatorului (CJPC) Covasna au descoperit, în urma controalelor efectuate în cursul lunii august,  mai multe nereguli la agenţii comerciali din judeţ. Printre cele mai grave se numără comercializarea de produse expirate şi identificarea unor produse de îngrijire ce au în componenţa lor substanţe interzise.

Potrivit unui comunicat de presă remis de reprezentanții CJPC Covasna, în luna august au fost efectuate 122 de controale şi s-au  cercetat 22 de reclamaţii din domeniul alimentar, nealimentar şi prestări de servicii.

În perioada 27.07 – 07.08.2015 s-a desfăşurat, conform programului de control aferent trimestrului III 2015 aprobat de Preşedintele ANPC, o acţiune tematică de control privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea şi modul de etichetare, prezentare şi publicitate a băuturilor răcoritoare şi a sucurilor şi nectarurilor din fructe.

În urma controalelor la cele 14 unităţi din Sfântu Gheorghe s-au constatat o serie de abateri la 2 dintre ele –  existenţa la comercializare a 41 de recipiente cu băuturi răcoritoare expirate – aplicându-se amenzi contravenţionale în valoare de 2.500 de lei, cu dispunerea măsurii de oprire definitivă de la comercializare a produselor.

În conformitate cu programul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind tematicile de control pe trimestrul III, în perioada 03.08-14.08.2015, s-a desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale în cadrul vânzărilor cu preţ redus,indiferent de tipul acestora(soldare, lichidare, promoţionale, etc.).

În urma acestor controale la 11 unităţi din municipiul Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc şi din oraşul Baraolt, s-a descoperit la vânzarea promoţională nu era indicat, prin afişare, valabilitatea ei sau că este valabilă în limita stocului disponibil. În total s-au controlat 11 unităţi din care la 5 s-au constatat abateri de la prevederile legale. Potrivit informaţiilor oferite, s-au aplicat 3 amenzi contravenţionale în valoare totală de 3.000 lei şi 2 avertismente.

În perioada 17 – 28.08.2015 s-a desfăşurat o acţiune de control pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind conformitatea, modul de comercializare şi modul de etichetare a produselor alimentare comercializate sub formă congelată . . , respectiv carne, peşte, legume, fructe, îngheţată şi alte produse congelate.

La operatori economici din Brateş şi Sf. Gheorghe s-a constatat existenţa la comercializare a unor produse congelate cu termenul de valabilitate depăşit. Pentru abaterea constatată s-a aplicat câte o amendă contravenţională. Produsele au fost oprite definitiv de la comercializare.

La operatori economici din Covasna, Hătuica şi Cernat s-a constatat existenţa la comercializare a produselor congelate fără indicarea preţului pe unitatea de măsură. Pentru abaterea constatată s-a aplicat câte o amendă contravenţională. Tot în Covasna şi Cernat, operatorii economici au uitat să indice preţul pe unitatea de măsură, fapt pentru care s-au ales cu o sancţiune contravenţională, iar în Sfântu Gheorghe, Mărtineni şi Cernat s-a constatat existenţa la comercializare a produselor congelate fără indicarea pe eticheta de prezentare a mesajului: nu recongelaţi după decongelare, conform reglementărilor în vigoare. Pentru abaterea constatată s-a aplicat câte o amendă contravenţională. Produsele au fost oprite temporar de la comercializare, până la remedierea deficienţelor constatate. În total s-au controlat 23 unităţi din care la 12 s-au constatat abateri de la prevederile legale. S-au aplicat 11 amenzi contravenţionale în valoare de 10500 lei şi 3 avertismente.

Tot în aceeaşi perioadă, inspectorii CJPC Covasna au efectuat o serie de controale cu tematici proprii privind comercializarea articolelor second hand în urma cărora s-a verificat respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor. În urma abaterilor constatate – lipsa informaţiilor şi lipsa informaţiilor la reduceri – 6 din cei 30 de operatori economici au înregistrat abateri, aplicându-se 3 amenzi contravenţionale în valoare de 3.000 de lei şi avertismente.

Pentru că şi lunile trecute inspectorii CJPC Covasna au descoperit nereguli la pensiunile turistice, tabere şi zonele de agrement, aceştia au continuat sesiunea de verificări, descoperind, în continuare nereguli şi abateri precum: lipsă certificat de clasificare, lipsa afişare fişa anexă la certificat, lipsă afişare tarife (maximale), lipsă afişare PRO NATURA, lipsă listă servicii suplimentare, produse cu ddm depăşit, lipsă meniu, lipsă verificare cântar, nerespectare condiţii de depozitare.

În total s-au controlat 14 operatori economici din care la 11 s-au constatat abateri de la prevederile legale. S-au aplicat 9 amenzi contravenţionale în valoare de 24.000 lei şi avertismente.

„În aceeaşi timp s-a efectuat cercetarea şi soluţionarea reclamaţiilor înregistrate la comisariat.De altfel, CJPC Covasna în acest an a descoperit pe piaţă trei produse care conţineau substanţe interzise care pot afecta sănătatea şi viaţa consumatorilor, aceste produse (cremă de mâini, rimel, adeziv unghii) au fost publicate în lista produselor interzise (neconforme) a Uniunii Europene (Sistemul RAPEX), fiind interzise la comercializare în toate ţările UE”, se arată în comunicatul de presă remis.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail