La acest sfârșit de săptămână, la Turia se sărbătoresc Zilele comunei. În programul evenimentului este cuprinsă și o nouă ediție a Festivalului Internaţional al bulzului şi al gătitului în aer liber.

Potrivit primarului Daragus Attila, programul Zilelor comunei Turia debutează mâine, 12 septembrie (a.c.) cu o serie de inaugurări:  de la ora 10.00 va fi inaugurată stația de epurare, după care va fi inagurată Strada nr. 27 – ce a fost modernizată, iar de la ora 10.30 va avea loc inaugurarea unei Case a comunității minoritare.

„Deja încep să sosească invitații, dar de fapt, programul efectiv, începe de la ora 10.00, sâmbătă,  când inaugurăm stația de epurare a comunei Turia, o stradă, modernizată – cu canalizare și asfaltată, dar și un Cămin Cultural pentru comunitatea minoritară”, a declarat primarul comunei, Daragus Attila.

La ora 11.30 se va desfășura deschiderea oficială a Zilelor comunei Turia, după care vor avea loc manifestări precum sărbătorirea nou – născuților, acordarea unor plachete.  Tot sâmbătă se dă startul Festivalului Gastronomic Internațional, a cărui organizare a devenit deja o tradiţie. Cele 14 echipe înscrise la eveniment se vor întrece în a-şi arăta priceperea în prepararea bunătăţilor la ceaun, grill, a produselor de patiserie, dar şi a bulzului.

Primarul localităţii, Daragus Attila, ne-a spus că echipe din judeţ, dar şi din Satu Mare, Sălaj, și din Ungaria şi-au anunţat participarea. Și anul acesta, va fi pregătit un bulz de 60 m lungime, în amintirea bulzului preparat la Turia în anul 2008, care a măsurat 150,32 m şi cu care a fost stabilit atunci Recordul mondial.

După jurizarea din cadrul Festivalului Gastronomic se va desfășura programul artistic pregătit de elevii din Turia, iar apoi, școlarii merituoși din localitate vor fi premiați. Din programul evenimentului nu vor lipsi concertele. Acestea vor fi susținute, mâine, de Formația ”Insect”, Formația ”Betli Duo”, Csobot Adel, iar duminică, de Magyar Rozsa (program de cântece populare) și Homonyik Sandor.

. .

Duminică, 13 septembrie (a.c.), manifestările dedicate Zilelor comunei Turia debutează la ora 10.30 și se vor încheia cu un foc de articifii, la ora 22.30. În program sunt cuprinse activități culturale, artistice, sportive și nu numai

”Toată lumea este invitată la acest eveniment. Noi așteptăm pe toată lumea, cu brațele deschise!”, a declarat primarul Daragus Attila.

Programul complet al evenimentului poate fi găsit în ediția tipărită a ziarului ”Mesagerul de Covasna”, de astăzi.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail