. . Aproape o mie de persoane au vizitat expoziţia „Aurul şi argintul antic al României ” deschisă la Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe la sfârşitul lunii trecute.

Directorul muzeului, Vagha Mihaly, a declarat pentru AGERPRES că expoziţia a fost popularizată şi în judeţele limitrofe Braşov şi Harghita, dar cu toate acestea numărul vizitatorilor este sub aşteptări, având în vedere valoarea şi importanţa acesteia. Vargha Mihaly a pus acest lucru pe seama faptului că în perioada verii foarte multă lume este plecată în concedii.

„Numărul vizitatorilor este sub potenţialul local (…) Eu cred că dacă nu ar fi fost perioada concediilor, numărul vizitatorilor ar fi fost cel puţin dublu (…) Eu în fiecare zi intru în expoziţie şi nu pot să mă satur să privesc exponatele”, a declarat Vargha Mihaly.

El a menţionat că pentru Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe este o mare onoare să găzduiască această expoziţie de excepţie, care acoperă o perioadă de peste şase milenii şi care a fost itinerată în mai multe oraşe importante din ţară.

Expoziţia, realizată de Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti cu sprijinul Ministerului Culturii, cuprinde o parte dintre cele mai preţioase vestigii arheologice descoperite pe teritoriul ţării noastre. În cadrul acesteia pot fi văzute peste o mie de exponate provenind din tezaurul istoric al muzeului bucureştean, dar şi din colecţiile a 31 de muzee din ţară partenere în proiect. Printre ele se numără piese din valorosul tezaur de la Pietroasa, precum şi o parte dintre brăţările dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia. Muzeul din Sfântu Gheorghe contribuie la această expoziţie cu obiecte din tezaurele de la Peteni şi Şimleul Silvaniei, datând din secolul I. î.e.n., aflate în colecţia sa.

Expoziţia va fi deschisă la Sfântu Gheorghe până pe data de 6 septembrie a.c, iar preţul unui bilet de intrare este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii şi pensionari.

Muzeul Naţional de Istorie a României a demarat acest proiect expoziţional în decembrie 2013, iar până acum expoziţia a fost itinerată la Timişoara, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Alba Iulia şi îşi va continua periplul prin ţară la Buzău, Craiova, Iaşi, Suceava, Piatra Neamţ, Constanţa şi Piteşti.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES 

www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail