În acest an, Sărbătoarea Bărcănenilor va fi marcată la finele acestei luni, nu la sfârşitul lunii septembrie, ca în anii anteriori.

Potrivit primarului comunei, Gheorghe Marin,  cea de-a VII-a ediție a evenimentului se va desfășura la sfârșitul săptămânii viitoare, în zilele de 29 și 30 august (a.c.).

 În program sunt cuprinse concursuri și spectacole susținute de formații din zonă, dar și de invitați din țară. Marius Ciprian Pop, Formația „Nemuritorii” și Steliana Sima sunt capetele de afiș ale acestei ediții.

În cadrul ediției a VII-a a Sărbătorii Bărcănenilor, în prima parte a zilei de sâmbătă, 29 august, vor avea loc diverse competiții. Astfel, între orele 10.00 – 13.00, pe terenul de fotbal din Lughet, se va desfășura un joc de oină, în organizarea Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni; între orele 11.00 – 13.30 va avea loc o nouă ediţie a competiției de motociclism „Autorolf Enduro Adventure” – derulată de Enduro Angels – Întorsura Buzăului, iar între orele 13.30 – 17.30 se va desfășura un concurs de tracțiune animală. La ora 18.30 va avea loc concertul susținut de trupa „Youvenis Group”, iar la ora 20.00 va avea loc un bal.

Duminică, 30 august (a.c.), la ora 12.00, va putea fi urmărit programul artistic susținut de formații din zonă și din țară. Co-prezentator al programului va fi Toni Ionescu (din serialul TV –„Trăsniţii”).

Sărbătoarea Bărcănenilor, ediția a VII-a este organizată de Primăria şi Consiliul Local Barcani, alături de Căminul Cultural şi Şcoala din Barcani, cu sprijinul unor sponsori din localitate.

Ana Alina Costache

. .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail