Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, peste 600 de persoane au absolvit cursuri de formare profesională, de la începutul anului.

. .

Conform datelor prezentate de conducerea AJOFM Covasna, până în momentul de față, peste 640 de persoane au absolvit cursuri de formare profesională, în diverse ocupații. În planul de formare profesională propus de Agenția Județeană, pentru acest an, s-a prevăzut organizarea de cursuri pentru 910 șomeri.

„Planul nostru de cuprindere a 910 persoane (n.r. la cursuri de formare) în 2015, la jumătatea anului deja a fost acoperit cu șomeri care au început cursurile în 19 ocupații și 57 de grupe de formare (…). Până în momentul de față, deja au absolvit cursuri 643 de persoane. Ponderea din totalul șomerilor a celor care sunt înmatriculați și participă la programe de formare profesională este de  16,77%. În perioada foarte bună a aplicării măsurilor active, în perioada când aveam și mai mulți bani în cadrul bugetului, aceste ponderi au fost de circa 20%, deci acum, la jumătatea anului, am ajuns la 16,77%, ceea ce pentru noi este un lucru pozitiv, (…)”, a spus directorul executive al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor, care a menționat că bugetul a fost completat prin finanțări europene.

Potrivit directorului executiv al AJOFM Covasna, luna aceasta vor fi finalizate 14 cursuri, în diverse domenii:

„ În continuare demarăm cursuri, cursurile acestea sunt deja finanțate din bugetul asigurărilor de șomaj (…). În luna august se vor finaliza  14 cursuri cu 274 de persoane, cursuri precum cele de: florar –decorator, lucrător în creșterea animalelor, fasonator mecanic, lucrător în comerț, bucătar, ospătar, comunicare în limba engleză și competențe informatice, iar în continuare dorim să pornim cursuri de contabilitate primară, curs pentru agenți de securitate, încă două cursuri de bucătar, în așa fel încât până la finalul anului să fim acoperiți cu acești cursanți”, a spus directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail