Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat  ieri, la ora Guvernului” din Camera Deputaților, că măsura impozitării bacșișului a fost adoptată în contextul controalelor ANAF din acest an, dar s-a luat decizia renunțării „definitive” la taxă după o nouă consultare cu reprezentanții industriilor de profil.

. .

„Măsura a fost adoptată de Ministerul de Finanțe Publice în acest an, în contextul binecunoscut al controalelor ANAF. Mai exact, atunci când inspectorii fiscali găseau în casele de marcat diferențe de bani nefiscalizați. Întreaga piață era nemulțumită de închiderea firmelor, așa că, la cerere, am optat pentru această soluție. Foarte important este faptul că nu a fost o măsură luată pentru a mări încasările la buget, ci pentru a rezolva o problemă punctuală (…). Am organizat o nouă consultare, la sfârșitul săptămânii trecute, și am încercat să găsim împreună soluții alternative care să lucreze în beneficiul ambelor părți. Concluzia întâlnirii a fost aceea de a renunța la taxă, am decis să renunțăm definitiv la această măsură”, a precizat Teodorovici.

În context, el a menționat că „nu există taxe suplimentare”, iar cele existente „nu au fost majorate”.

„Se tot induce în eroare opinia publică cu un astfel de mesaj. Dacă vorbim de ipocrizie sau de aroganță, ar trebui să ne gândim la perioada în care dumneavoastră ați tăiat cu bună știință veniturile românilor, ați crescut taxe și impozite. Încă o dată, repet, este o măsură pe care piața, împreună cu noi, am discutat-o la introducerea acesteia și v-am explicat care au fost motivele pentru care acest lucru s-a întâmplat în Ordonanța 8/2015. În discuția de săptămâna trecută, într-un mod deschis și democratic, am discutat și am ajuns împreună la aceeași concluzie: de a elimina această prevedere din textul ordonanței. Și rugămintea ar fi ca, pe viitor, să-mi puteți transmite dacă aveți cumva o propunere de îmbunătățire a cadrului legislativ în ceea ce privește piața din România”, este replica ministrului Teodorovici la criticile aduse de deputatul liberal Andreea Paul.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a fost invitat luni, la Parlament, pentru a răspunde unor întrebări referitoare la Ordonanța 8 privind impozitarea bacșișului.

AGERPRES

www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail