Fundaţia creştină „Diakonia” din Sfântu Gheorghe va organiza la începutul lunii mai cea de-a patra ediţie a „Outsider Music Festival”, în cadrul căruia vor evolua persoane cu dizabilităţi.

Ca şi în anii precedenţi, la acesta s-au înscris solişti cu deficienţe fizice, dar şi orchestre şi coruri care au în componenţă persoane cu dizabilităţi. La evenimentul programat pe data de 9 mai, la Casa Irisz din Sfântu Gheorghe,  vor participa şi invitaţi din Olanda şi Ungaria.

Directorul fundaţiei „Diakonia”, preotul Makkai Peter, a subliniat că „Outsider Music” este singurul festival din România consacrat persoanelor cu dizabilităţi, iar scopul este de a descoperi şi promova talente din rândul acestor oameni, dar şi de a lupta împotriva marginalizării lor. De asemenea, festivalul îşi propune să încurajeze persoanele cu dizabilităţi să recurgă la muzică şi artă ca mijloc de terapie.

Fundaţia „Diakonia” a derulat în ultimii ani şi alte proiecte destinate persoanelor cu handicap, printre care un concurs de artă plastică intitulat „Outsider Art” şi o paradă a modei. Printre manechine s-au regăsit atât persoane cu handicap, cât şi câţiva adolescenţi care au participat la mai multe acţiuni comune în cadrul proiectului „Acceptă-mă”. Fundaţia patronează două centre pentru persoanele cu handicap fizic şi mental la Sfântu Gheorghe şi Valea Crişului.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

www.agerpres.ro

. .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail