„Valorificarea redusă a potențialului turistic din zona Întorsura Buzăului” este o problemă cu care se confruntă Întorsura Buzăului, potrivit elevelor Florina Covaci, Elena Gociman, Andreea Minea, Diana Precup şi Delia Stroie, din clasa a X – C a Liceului Teoretic „Mircea Eliade”. Acestea, alături de coordonatorul lor, Doina Pătrunjel, au găsit soluţii pentru remedierea acestei probleme şi le-au cuprins în proiectul „Piramida de la Întorsura Buzăului”. Iniţiativa se înscrie în proiectul internaţional cu teme de mediu şi ecologie, Greenovation Challenge. Proiectul fetelor a trecut în etapa următoare a concursului.

În ceea ce privesc soluţiile găsite, echipa de fete din clasa a X –a C a propus alcătuirea unui traseu turistic, care să cuprindă baza dealului Bobeș şi „Piramida” din dealul Secuiului, precum şi includerea sa în circuitul turistic al zonei Întorsurii.

„Avem 3 obiective pe care dorim să le îndeplinim. Primul este proiectarea unui traseu turistic de la baza Dealului Bobeş până la Piramida din Dealul Secuiului. Al doilea obiectiv este să amenajăm acest traseu turistic, cu ajutorul membrilor din Asociaţia de Tineret „Alexandra Ducancea”. Iar al treilea obiectiv este promovarea traseului turistic prin organizarea unei competiții de orientare turistică la nivel interjudețean.”, au explicat autorii proiectului „Piramida de la Întorsura Buzăului”.

. .

„În momentul în care i-am adus la cunoștință domnului primar din Întorsura Buzăului, Leca Băncilă, propunerea noastră, acesta a fost foarte încântat. Ne-a spus că ar fi încântat să sponsorizeze proiectul nostru. Primarul a mai spus că dacă tot punem la cale acest proiect, să facem ceva spectaculos.”, au spus cele 5 fete din clasa a X –a C.

„Este important ca noi, tinerii, să ne implicăm în rezolvarea problemelor comunităţii în care trăim pentru că dacă nimeni nu face nimic, atunci aceste probleme nu se vor rezolva niciodată.”,  au mai precizat acestea.

Greenovation Challenge, proiect de cooperare româno-norvegiană

Proiectul „Greenovation Challenge” are la bază o cooperare între România şi Norvegia. Temele propuse în cadrul acestui concurs au în vedere educaţia ecologică şi angrenează peste 900 de elevi şi 40 de profesori din cele două ţări participante. Rolul participanţilor este de a căuta soluții pentru problemele de mediu din zonele în care trăiesc și să încerce să îi convingă primarii din localitățile lor să le implementeze.

Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului este singurul liceu al judeţului Covasna care participă la acest proiect. Alte licee din România angrenate în acest proiect sunt din orașele Cugir (Alba), Câmpulung (Argeș), Năsăud (Bistrița Năsăud), Brașov (Brașov), Teregova (Caraș Severin), Toplița (Harghita), Petrila (Hunedoara), Baia Mare (Maramureş), Piatra-Neamț (Neamț) şi Câmpulung Moldovenesc (Suceava).

 Cele mai bune trei proiecte vor fi premiate cu o vizită de studiu în Norvegia.

Iulia Drăghici – Taraş

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail