. .

Teatrul românesc „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe va participa la două festivaluri internaţionale ce vor avea loc în luna mai la Arad şi Iaşi.

Conducerea instituţiei a anunţat  ieri că actorii teatrului vor fi prezenţi pe data de 13 mai la cea de-a treia ediţie a Festivalului de Teatru Nou de la Arad, cu spectacolul „Ţ(T)ara mea”, text şi regie artistică de Radu Macrinici, piesă distinsă în 1997 cu Premiul pentru cea mai bună piesă românească de teatru a anului, acordat de UNITER şi Casa Regală a României.

Trupa din Sfântu Gheorghe va evolua, în 29 mai, pe scena Festivalului Internaţional de teatru EuroArt de la Iaşi, ajuns la cea de-a opta ediţie, unde va prezenta spectacolul „Împreună” după piesa Petronelei Rotar, în regia Mirelei Bucur. Spectacolul „Împreună” va fi jucat şi pe 25 aprilie, la sediul teatrului din Sfântu Gheorghe, în cadrul Zilelor oraşului.

Conducerea teatrului menţionează, de asemenea, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, că în perioada 3-10 iunie va găzdui la Sfântu Gheorghe cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Neconvenţional  „Atelier”, fondat de dramaturgul Radu Macrinici în anul 1992, la Sfântu Gheorghe, ce îşi propune să prezinte publicului noile tendinţe din regia, dramaturgia, scenografia, coregrafia, muzica de scenă şi arta actorului secolului XXI.

Festivalul „Atelier” a fost mutat, după primele 13 ediţii, la Sighişoara, apoi la Baia Mare şi Satu Mare, iar anul trecut a revenit la Sfântu Gheorghe. La ediţia din 2014 au participat 18 trupe de teatru din România, Franţa, Italia şi Brazilia, iar marele premiu a fost câştigat spectacolul „Tipografic majuscule” al Teatrului „Odeon” din Bucureşti, regizat de Gianina Cărbunariu.

În momentul de faţă Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe are conducere interimară, postul de manager rămas vacant după demisia regizorului Dan Ţopa, fiind scos la concurs. Data limită pentru depunerea candidaturilor şi proiectelor de management este 15 mai.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail