Lansată în luna decembrie 2014 la București, Brașov, Sibiu și Timișoara, volumul „Culorile rîndunicii” a autorului Marius Daniel Popescu, scriitor român stabilit în Elveția, a ajuns la Covasna, luni, cu sprijinul Asociației Cultural Creștine „Justinian Teculescu”.
Timp de mai bine de două ore, între cei prezenți în Sala Unirea din Voinești și autor s-a creat o adevărată punte de discuții în care întrebările și răspunsurile au curs, firesc, de la autorul care mărturisește despre sine că „ Eu sunt un independent, un fel de sălbatic care nu se supune sistemului, la propriu și la figurat”, către publicul covăsnean care a trăit din nou bucuria participării la o nouă lansare de carte, după ce fuseseră prezenți la un eveniment similar, în urmă cu mai puțin de două săptămâni.
„Sunt onorat să fiu aici, la invitația prietenului meu Florin Balea. La Covasna am întâlnit un public superb: au pus întrebări despre literatură, viață, trăiri, au ascultat, au trăit evenimentul” ne-a spus scriitorul Marius Daniel Popescu.
Mai multe amănunte despre omul și scriitorul Marius Daniel Popescu veți putea afla într-un interviu pe care îl vom publica în paginile ziarului Mesagerul de Covasna.
M.G.
. .