Astăzi, 3 aprilie, se împlinesc 165 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Pentru a marca acest moment important, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Covasna a planificat o serie de activităţi.
Ziua de 3 aprilie 1850 marchează întemeierea Jandarmeriei Române. La acea dată, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Prin acea lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare.
Potrivit reprezentanților IJJ Covasna, „3 Aprilie – Ziua Jandarmeriei Române, reprezintă pentru toţi jandarmii un moment de bucurie deosebit, pentru că Jandarmeria s-a impus prin seriozitate, exigenţă şi transparenţă, prin rezultatele obţinute, devenind garantul ordinii şi siguranţei publice”.
Pentru marcarea celor 165 de ani de la înfiinţarea Armei, jandarmii covăsneni au planificat o serie de activități, pe parcursul mai multor zile.
Competiții sportive
Astfel, între 27 martie -1 aprilie, au fost organizate mai multe competiții sportive, printre care: campionate de șah, tenis de masă, tenis de câmp, tenis de picior și un turneu de fotbal în sală, la care au fost invitați să participe și reprezentanți ai altor instituții din judeţ .
Jurnaliștii covăsneni au putut fi „jandarmi pentru o zi”
Ieri a avut loc activitatea intitulată „Jandarm pentru o zi”, dedicată reprezentanților presei, cărora le-au fost prezentate arme și echipamente din dotare și câteva aspecte legate de activitatea jandarmilor. La eveniment au luat parte patru reprezentanți ai presei covăsnene, printre care și colegul nostru, Silviu Ipătioaei.
„A fost o activitate foarte interesantă (…). M-am simțit foarte bine (…). Am avut ocazia să port pentru prima dată uniforma specifică jandarmilor (…), să particip la prezentarea armelor și echipamentului din dotarea jandarmilor. Bineînțeles, la finalul activității am fost felicitați și am primit o diplomă de participare la aceasta activitate”, a spus Silviu.
. .
Tot ieri, a avut loc și competiția „Cupa Jandarmeriei la tir”, în cadrul căreia invitații au avut ocazia să își testeze abilitățile de trăgători.
Avansări în grad și festivități, astăzi
Potrivit reprezentanților IJJ Covasna, astăzi, 3 aprilie a.c., începând cu ora 08.00, la sediul inspectoratului va avea loc o şedinţă festivă, în cadrul căreia se va da citire Ordinului privind avansarea în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, a jandarmilor care au obţinut rezultate meritorii în activitatea desfăşurată.
Șapte jandarmi covăsneni vor fi avansaţi înainte de termen pentru profesionalismul dovedit.
Conform reprezentanților IJJ Covasna, tot astăzi, începând cu ora 11.00, va fi organizat un ceremonial militar şi religios în zona Grupului Statuar ”Mihai Viteazul” din municipiul Sfântu Gheorghe, urmat de o defilare a personalului şi a tehnicii din dotare.
Activități și săptămâna viitoare
Activitățile dedicate marcării celor 165 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române vor continua și săptămâna viitoare, au precizat reprezentanții IJJ Covasna. Potrivit acestora, marți 7 aprilie a.c., între orele 10.00 – 13.00 se va desfăşura „Ziua Porţilor Deschise” la sediul unităţii din str. Cezar Bolliac, nr. 5, Sfântu Gheorghe. Această activitate va fi organizată în contextul programului iniţiat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECȘ), intitulat „Săptămâna altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun !” și este dedicată tuturor celor interesați să afle mai multe despre modul în care îşi desfăşoare activitatea jandarmii. Cu această ocazie, vor fi organizate ateliere de prezentare a tehnicii din dotare, a materialelor de alpinism de intervenţie, a tehnicii auto, exerciţii demonstrative specifice folosind câinii de serviciu şi se va putea vizita poligonul de tragere.
Programul activităților va fi încheiat miercuri, 8 aprilie, cu un simpozion privind evoluţia şi dezvoltarea Jandarmeriei Române, cu participarea domnului dr. Ioan Lăcătușu și a domnului prof. Vasile Stancu.
***
IJJ Covasna, scurt istoric
Până în anul 1989, în municipiul Sfântu Gheorghe, respectiv în judeţul Covasna, a funcţionat o subunitate de Jandarmi de valoare companie, subordonată până în 1984 Brigăzii 50 Jandarmi Braşov, iar apoi Unităţii Braşov. În conformitate cu prevederile H.G. nr. 0749 din 05.07.1990 şi a Ordinului M.I nr. I/05853 din 01.09.1990, Marea Unitate a M.I. cu reşedinţa în Braşov îşi redobândeşte statutul istoric şi se transformă începând cu 01.09.1990, în Brigada 22 Jandarmi Braşov. Aceasta avea în structura organizatorică şi un Detaşament de Jandarmi în Judeţul Covasna. În anul 1991 s-a înființat Batalionul 29 Jandarmi Sfântu Gheorghe, apoi a fost înființat Comandamentul Județean de Jandarmi Covasna, după care,î n baza noii Legi de Organizarea şi funcţionare a Jandarmeriei Române, Legea nr.550/2004, prin Ordinul M.A.I. nr. I/0534 din 08.04.2005, a intrat în vigoare noul stat de organizare al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Covasna care s-a constituit pe structura fostului Comandament de Jandarmi Judeţean. Statul de organizare a fost pus în aplicare începând cu data de 01.05.2005.
Jandarmii covăsneni, în misiuni internaționale
De-a lungul timpului, jandarmii covăsneni au participat și la misiuni internaționale. Din 2006 și până în prezent, zece jandarmi din cadrul IJJ Covasna au fost în misiuni internaționale, în Kosovo, Afganistan și Georgia, iar în prezent, un jandarm este în Palestina.
Ana Alina Costache

