Aşa după cum v–am informat în ziarul nostru de miercuri într–un amplu articol, în aceste zile se desfăşoară în municipiul de sub Tâmpa un eveniment cultural tradiţional, foarte bine primit şi de publicul din judeţul Covasna. Ne referim la Târgul Internaţional de Carte şi Muzică – Libris Braşov 2015 care se desfăşoară între 19 şi 23 martie a.c., ajuns anul acesta la cea de–a XII–a ediţie. Şi prin acest demers organizatoric, Braşovul, străvechiul burg medieval din centrul României, îşi susţine onoranta opţiune de a deveni, în anul 2021, Capitală Culturală Europeană.
Un bogat program cultural–artistic
Încă din capul locului ţinem să reamintim una dintre noutăţile importante ale actualei ediţii, după cum ne-a precizat iniţiatorul şi artizanul conceptului, managerul Virgil Oniţă, preşedintele Asociaţiei Libris Cultural: „Pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor exprimate de participanţi în anii precedenţi de a prelungi durata Târgului, începând din 2015 manifestarea noastră se va desfăşura pe parcursul a cinci zile, adică de joi până luni, inclusiv”.
Aşadar, o decizie minunată în prag de Buna Vestire, pentru cei care vor să se bucure de lumina Cărţii şi efluviile Muzicii.
Super-promoţii
Organizatorii ne-au precizat ieri, când am participat la Deschiderea Târgului, că sunt nu mai puţin de 60 de standuri ale diverselor edituri şi case de discuri din ţară, oferindu-se publicului super-promoţii pentru cărţile, albumele şi celelalte materiale editoriale expuse.
„Am certitudinea că Târgul Internaţional de Carte şi Muzică – Libris Braşov 2015, aşteptat cu nerăbdare de toţi iubitorii de cultură, va atrage şi de această dată un număr impresionant de vizitatori dornici să se îmbogăţească spiritual. Primăria Municipiului Braşov şi Consiliul Local au sprijinit constant acest important eveniment, o iniţiativă a Asociaţiei Libris, devenită un reper cultural în calendarul manifestărilor artistice care au loc anual în municipiul de sub Tâmpa. Le dorim mult succes organizatorilor şi tuturor participanţilor, iar vizitatorilor, iubitori de frumos, să trăiască momente de neuitat”, a precizat primarul Braşovului, George Scripcaru, la o Conferinţă de presă ce a precedat evenimentul.
Ieri a avut loc Deschiderea Târgului Internaţional de Carte şi Muzică – Libris Braşov 2015
. .
…Ieri în jurul prânzului, în prezenţa autorităţilor locale, a organizatorilor, invitaţilor, a unor scriitori, editori, critici literari, ziarişti, oameni de cultură şi artă, ca şi a unui numeros public a avut loc la Braşov, în generosul spaţiu expoziţional al Complexului de afaceri Business Park Braşov (cele două clădiri gemene verzi de pe str. Ionescu Crum nr. 1, lângă Carrefour) solemnitatea Deschiderii oficiale a celei de-a XII-a ediţii a Târgului Internaţional de Carte şi Muzică – Libris 2015. Este o redutabilă manifestare culturală ce se bucură de un mare interes în rândul intelectualilor de toate vârstele şi etniile din Ţara Bârsei, ca şi din judeţele Covasna şi Harghita, eveniment amplu reflectat an de an de şi de către ziarul nostru, „Mesagerul de Covasna”.
…Aşadar, la ora 11,30 Corul studenţilor Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” (alcătuit din fete şi băieţi talentaţi, echipaţi în frumoasele lor uniforme albastre ca…cerul) au susţinut în preambul un reuşit Concert, primit cu ropote de aplauze.
La 12,00 şi o…câtime, a urmat Festivitatea de inaugurare a Târgului, moderator fiind ca de fiecare dată vechiul nostru amic, scriitorul Doru Munteanu.
După acest moment festiv s-a trecut efectiv la derularea bogatului program planificat pentru prima zi. De altfel, pe parcursul a cinci zile (cu una în plus) vor avea loc o mulţime de întâmplări emoţionante, atractive. Pe lângă lansări de cărţi, de albume muzicale, reviste, vernisaje ale unor expoziţii de artă plastică, decernarea de premii literare, întâlniri cu autori, sesiuni de autografe, dezbateri, alte manifestări adiacente, după-miezile şi serile sunt programate spectacole dintre cele mai diverse.
Spectacole în locuri diverse
După cum se ştie, în încheierea fiecărei zile de Târg sunt programate diferite spectacole. Anul acesta organizatorii s-au gândit să extindă aria ofertelor, incluzând pe lângă recitaluri de muzică pop, rock, folk, dar şi de muzică tradiţională, dansuri populare, un Concert Simfonic Extraordinar (ce a avut loc aseară), o reprezenzaţie de Operă, două piese de Teatru – una pentru prichindei şi cealalta pentru adulţi – pecum un Concert de orgă în principalele incinte de spectacol din oraş. Anume, cele două moderne Săli de la „Patria”, la Opera Braşov, la Teatrul „Sică Alexandrescu” şi Teatrul de copii „Arlechino”, ca şi în Marea Aulă a Universității „Transilvania”.
Primele evenimente artistice ale actualei ediţii
Primele momente artistice au vizat lansarea CD -ului „Frederic Chopin” de Vlad Dimulescu, după cum era stipulat în program, cu participarea lui Virgil Oniţă, preşedintele Asociaţiei Libris Cultural, Ana Oniţă, managerul Librăriei „Şt. O. Iosif”, Dana Anghelescu, director editorial Libris. De asemenea, a fost planificat un Recital de sonete intitulat „Între Om şi Zeu”, autor şi interpret fiind distinsul poet şi actor Adrian Munteanu, laureat al Premiului European de Poezie „NUX”, Milano 2012 şi în încheiere un alt Recital: al mezzosopranei Sonia Hazarian, de la Opera Braşov, şi al pianistei Mihaela Braşoveanu.
Seara s-a încheiat cu Concertul Simfonic Extraordinar susţinut de Orchestra Filarmonicii braşovene la Sala Mare de la „Patria”. La pupitru s-a aflat un invitat din Israel, dirijorul Naom Zur. Solist – pianistul Viniciu Moroianu, programul conţinând Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră şi Simfonia a IV-a de Johannes Brahms.
Zile pline
Astăzi, 20 martie 2015, amatorii de artă sunt invitaţi la ora 13.00 la Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” din Brașov (Piața Teatrului nr. 1) pentru a participa la vernisajul Expoziției de mozaicuri, intitulată „Actori români celebri”. Realizatori sunt cunoscuţii artişti plastici Andrea Szentkiraly şi Tudor Asciu.
De la ora 18.30 la Sala Mică de la „Patria” sunteţi invitaţi – intrarea fiind liberă – să urmăriţi Recitalul intitulat „Bună seara, domnule Verdi” susținut de soprana Ioana Mărgărit, mezzosoprana Cristina Roșu și pianista Simona Patriche. Participă actrița Nora Vlad. Programul cuprinde arii din operele „Ernani”, „Corsarul”, „Bal mascat”, „Macbeth”, „Don Carlo”, „Aida”. ‘
Începând cu ora 19,00 în Sala Mare de la „Patria” fanii muzicii pop-rock au întâlnire cu câţiva corifei ai genului, precum Paula Seling, Marcian Petrescu & „Trenul de Noapte”, trupa „Bandidos”. Intrarea se face pe bază de bilet.
Sâmbătă, 21 martie 2015, de la ora 18.30, în Sala Operei va avea loc spectacolul cu opera “Trubadurul” de Giuseppe Verdi, reprezentație integrată în cadrul manifestărilor culturale ale Târgului Internațional de Carte și Muzică – Libris Brașov 2015.
Subiectul capodoperei a fost inspirat de tragedia spaniolă „El Trovator”, creată după o poveste reală de scriitorul Anton Garcia Guttierez. Compozitorul Giuseppe Verdi și libretistul Salvatore Cammarano au creat o lucrare magnifică, în care se confruntă iubirea, gelozia, trădarea, răzbunarea, orgoliul, curajul.
În distribuție se regăsesc nume consacrate ale instituţiei muzicale braşovene, ca Anda Pop, Adrian Mărcan, Carmen Topciu, Marian Rește, Sonia Hazarian, Claudiu Bugnar, invitat special fiind Cristian Bălășescu, de la Opera Națională din Timișoara. Conducerea muzicală îi aparține maestrului Giuseppe Carannante din Italia. Regia artistică este semnată de Anda Tabacaru-Hogea, iar scenografia de Rodica Garștea.
În prima pauză a spectacolului va avea loc în foayer lansarea cărții „Drumul de la dramaturgia muzicală la spectacolul de operă – repere în creația wagneriană și verdiană” , scrisă de reputatul director de scenă Anda Tabacaru-Hogea. Prezintă soprana Cristina Radu, doctor în muzică.
Tot sâmbătă, 21 martie a.c. are loc de această dată la Sala Mare de la “Patria”, începând cu ora 18.00 un alt eveniment muzical – „Libris Folk Festival”. Participă Mircea Baniciu&Vlady Cnejevici, Teo Boar, Vali Şerban, Magda Puşkaş, Silvan Stâncel & Marius Popa, Grupul folk „Om Bun” , Iulia Caraiman & Mihai Tudoran, Trupa folk „Floare de Colţ”. Coordonator Florenţa Dobrescu. Intrarea se face pe bază de bilet.
Duminică, 22 martie 2015 la Teatrul „Arlechino” Brașov începând cu ora 10.00 cei mici pot urmări un Spectacol de teatru dedicat lor, intrarea făcându-se pe bază de bilet.
Activităţile culturale încep la Centrul expoziţional Braşov Business Park la 10.30 cu un Program artistic susţinut de copiii de la Grădinița „Iolanda”. La ora 13.00 va avea loc lansarea album muzical „Ethno-Symphonic” al cantautorului Marius Dragomir. Prezintă redactorul muzical Mihai Cosmin Popescu, de la Radio România Actualități, Horia Nilescu, director Multimedia & Evenimente Libris şi managerul Virgil Oniţă.
La Sala Mare „Patria” de la 15.00 va urma Gala Laureaților Concursului de Muzică Populară “Flori în Ţara Bârsei”, manifestare organizată de Asociația Culturală Libris în parteneriat cu Centrul Cultural „Reduta” și Serviciul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Brașov.
Cel mai aşteptat eveniment va fi Spectacolul de Muzică Tradiţională şi Dansuri Populare. Vor evolua Dumitru Fărcaş, Nicolae Furdui-Iancu, Cvintetul „Anatoly”, Cornelia Radocea, Ansambul Folcloric „Mărţişorul” şi alţii. Cordonator Ioan Cocian. Acompaniază Orchestra „Plaiuri Transilvane”, dirijor Ucu Iosif. Prezintă Claudia Miriţescu. Intrarea se face pe bază de bilet.
Cum spuneam mai sus, în premieră la această ediţie se măreşte numărul de zile ale Târgului, fiind inclusă după weekend şi lunea. O invitaţie de excepţie pentru ultima zi a suitei de evenimente: în 23 martie 2015 de la ora 18,00 are loc în Aula „Sergiu T. Chiriacescu” a Universității „Transilvania” Brașov (str. Iuliu Maniu nr. 41 A) Concertul de inaugurare a orgii recent achiziţionate, solist fiind pianistul Steffen Schlandt. Intrarea liberă.
Tot luni va avea loc la Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” din Brașov (Piața Teatrului nr.1) de la ora 19.00, reprezentaţia piesei „Fă-mi loc” de Anthony Michineau. În distribuţie actorii bucureşteni Marius Manole şi Medeea Marinescu, regia fiind semnată de maestrul Radu Beligan. Intrarea se face pe bază de bilet.
Invitaţie la un regal de cultură
…În aceste zile capricioase de mijloc de Mărţişor, cu răbufniri de frig şi zloată chit că nu mai sunt Babele şi ne aflăm în preajma Echinocţiului ce marchează sosirea primăverii astronomice, pasionaţii de cultură au parte de un regal de cultură, numit în chip semnificativ – o „Primăvară a Cărţii şi Muzicii” în…suflete.
Să vă bucuraţi de ea, dragi prieteni!
Horia C. Deliu