Conducerea Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în legătură cu amenda de 5000 de lei primită de formaţiunea politică anul trecut, din partea Prefecturii, pentru nerespectarea protocolului de intonare a imnului.

Preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a declarat marţi că a avut recent o primă înfăţişare la CNCD, iar următoarea este programată pe data de 24 martie, la care a fost citat şi un reprezentant al Guvernului.

„Noi considerăm că HG 1157/2001 privind intonarea imnului naţional, pe baza căreia am fost amendaţi, este discriminatorie şi de aceea va fi citat şi un reprezentant al Guvernului, cu care o să mă confrunt la CNCD’, a declarat Kulcsar Terza Jozsef.

El şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la faptul că, în faţa membrilor CNCD, nu a putut vorbi în limba sa maternă, aşa cum ar fi dorit.

„Am cerut să vorbesc în limba maghiară, aşa cum consider eu că e normal şi european, dar mi s-a spus că în România comunitatea maghiară nu atinge pragul de 20% şi am fost rugat, dacă pot, să vorbesc în limba română”, a mai spus liderul PCM.

El a menţionat că, în paralel, continuă procesul pe care l-a intentat Prefecturii Covasna, următorul termen fiind stabilit pentru data de 30 martie, la Judecătoria Sfântu Gheorghe.

La sfârşitul anului trecut, Prefectura Covasna a amendat conducerea PCM cu suma de 5.000 de lei pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestare publică organizată pe 4 iunie 2014 în municipiul Sfântu Gheorghe, cu prilejul Zilei solidarităţii naţionale a maghiarilor şi comemorării Tratatului de la Trianon. Sancţiunea a fost aplicată în temeiul HG 1157/2001 privind intonarea imnului naţional, care prevede, printre altele, că „imnul naţional al altor state se intonează numai cu prilejul vizitelor, festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter internaţional, împreună cu imnul naţional al României, înaintea acestuia”.

În semn de protest, PCM a organizat pe parcursul lunii decembrie 2014 un şir de manifestaţii publice în faţa Prefecturii din Sfântu Gheorghe la care au participat câteva mii de etnici maghiari. Şi liderii UDMR Covasna au susţinut aceste acţiuni, implicându-se inclusiv în mobilizarea participanţilor. Ei s-au arătat nemulţumiţi de „nerespectarea” de către Prefectura Covasna a simbolurilor comunităţii maghiare, concret a imnului şi steagului secuiesc care, conform legii, nu poate fi arborat cu permanent în spaţiile publice, doar cu prilejul manifestărilor specifice comunităţii maghiare.

Liderii PCM, dar şi cei ai UDMR au afirmat că imnul Ungariei este, de fapt, un psalm bisericesc cântat de maghiari din întreaga lume.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

. .

 www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail