Patru mâini, o firmă de materiale de construcţii din Ploieşti a demarat anul trecut, un program de renovare a clădirilor destinate copiilor, în special şcoli, grădiniţe şi spitale. Campania „Ajută ca să te bucuri de ajutor” are ca scop descoperirea  acelor clădiri în care copiii îşi petrec cea mai mare parte din zi, şi renovarea a 30 dintre acestea.

Cu ajutorul oamenilor, din anul 2013 de când Patru mâini  a pus bazele acestui proiect social, s-au renovat peste 50 de grădiniţe, şcoli şi spitale de copii din toată ţara. „Renovările sunt posibile cu ajutorul celor care au achiziţionat în perioada 1 aprilie – 31 august 2014 produsele Primus Macrogranular (adeziv alb pentru placări), Primus Extraflex (adeziv flexibil pentru placări) şi Primus AdeTerm Alb (adeziv alb pentru izolaţii termice), din al căror preţ a fost donat comunităţii locale câte un leu pentru fiecare sac vândut. Alături de clienţii Patru Mâini, în campanie sunt implicaţi şi angajaţii reţelei de magazine Dedeman şi membrii comunităţilor în care sunt realizate renovările”, se arată pe pagina oficială.

Şi anul acesta echipa Patru mâini apelează la ajutorul comunităţilor în descoperirea celor mai nevoiaşe clădiri  care  adăpostesc copii. Astfel, s-a lansat o aplicaţie pe pagina de socializare Facebook (https://www.facebook.com/PatruMaini/app_1796580200567591)  în care membrii comunităţilor mici din România pot înscrie o clădire care necesită renovare. La finalizarea perioadei de înscrere şi de votare a clădirilor, Patru mâini  va renova primele 30 de unităţi care au strâns cele mai multe voturi.

„ADN-ul brandului Patru Mâini conţine ceva foarte important, preluat de la oamenii care lucrează aici – ajutorul ca piatră de temelie pentru dezvoltare şi progres. Pentru că îi implicăm atât pe clienţii noştri (oferind pentru ei câte 1 leu la fiecare produs achiziţionat), cât şi pe cei din comunităţile în care ne desfăşurăm activitatea, renovările se întâmplă graţie tuturor acestor oameni minunați şi oferă un bun exemplu de urmat copiilor din şcolile şi grădiniţele pe care le ajutăm, pentru ca ei să poată creşte armonios. Iar cum anul acesta avem un ajutor şi mai pronunţat din partea autorităţilor locale, lucrurile nu pot decât să se desfăşoare şi mai bine decât până acum şi le vom putea oferi copiilor nişte spaţii frumoase pentru a învăţa sau a se juca”, a declarat Claudia Russu, Director de Marketing, Patru Mâini.

Până în momentul de faţă au fost înscrise 41 de clădiri din toată ţara, iar cele mai multe voturi s-au îndreptat către Centrul de zi pentru copii „Sfânta Tatiana” din Satu Mare, Şcoala primară din Dîrmoxa, Suceava, Şcoala Primară Sintesti, Ilfov şi Şcoala Gimnazială Cîrlogani, Olt.  Până la data de 10 aprilie orice clădire în care învaţă copii, se joacă sau  se refac copii, care are nevoie de renovare poate fi înscrisă şi votată  în acest proiect.

Pe lângă votul acordat clădirii, cei care doresc să dea fizic o mână de ajutor, se pot înscrie în aceeaşi aplicaţie pusă la dispoziţie de către organiatorii proiectului.

. .

Comunitatea celor care ajută cu ajutorul Patru Mâini se găseşte pe https://www.facebook.com/PatruMaini sau pe pagina de internet: http://patrumaini.ro/

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail