. .

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IJP) Covasna a demarat o anchetă pentru identificarea persoanelor care au stropit cu vopsea panoul cu inscripţia SIC-Terra Siculorum” (varianta latină a ţinutului secuiesc -n.r), amplasat anul trecut de către liderii UDMR în faţa Prefecturii din Sfântu Gheorghe.

Comandantul Inspectoratului, comisar şef Ioan Popa, a declarat ieri  că a primit o plângere din partea liderului UDMR Covasna, Tamas Sandor, care a cerut identificarea făptaşilor. „Noi ne-am sesizat din oficiu în acest caz, dar am primit şi o plângere din partea preşedintelui UDMR Covasna şi facem cercetări”, a declarat Ioan Popa, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a menţionat că va propune Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Covasna să îşi dea acordul pentru amplasarea unei camera video de supraveghere, având în vedere că în acea zonă au mai avut loc astfel de incidente.

Panoul cu inscripţia „SIC Terra Siculorum’ a fost amplasat în faţa Prefecturii din Sfântu Gheorghe în luna decembrie 2014, în replică la acţiunile fostului prefect, Marius Popica, care a cerut înlăturarea steagului secuiesc din spaţiile publice, conform unei decizii definitive şi irevocabile a Curţii de Apel Braşov. În urmă cu câteva zile, panoul a fost stropit cu vopsea de către persoane încă neidentificate, gest care i-a determinat pe liderii UDMR să afirme că ar fi vorba despre un „gest provocator” în preajma Zilei libertăţii secuilor şi Zilei maghiarilor de pretutindeni, marcate pe 10, respectiv 15 martie.

În anul 2013, cu prilejul sărbătoririi Unirii de la 24 ianuarie, în acelaşi loc a fost amplasat drapelul tricolor românesc de mari dimensiuni, care, ulterior, a fost vandalizat de către persoane necunoscute. IPJ Covasna a fost demarat cercetări şi în acest caz pentru depistarea autorilor şi sancţionarea lor pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi ofensă adusă însemnelor naţionale, dar, potrivit conducerii instituţiei, nu au fost încă identificaţi.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail