La Grădinița cu Program Prelungit Napsugár” este în curs de derulare Săptămâna Porților Deschise”. Astăzi, la ora 16.30, va fi organizată o masă rotundă, în cadrul căreia va fi prezentată oferta educațională a instituției.

Grădiniţa cu Program Prelungit „Napsugár” din Sfântu Gheorghe îi așteaptă săptămâna aceasta cu Porți Deschise pe părinți și pe toți cei interesați să cunoască activitatea și colectivul instituției. Astfel, până vineri, în intervalul orar 8.30 -17.00, vizitatorii vor putea participa la o serie de activități, vor avea posibilitatea să întâlnească educatoarele și vor putea să viziteze sălile de grupă. Astăzi, începând cu orele 16.30, va avea loc o masă rotundă la care sunt așteptați să participe părinții care au copii ce vor intra la grădiniță în anul școlar următor și toți cei interesați să afle mai multe informații despre activitatea Grădiniței, arondată Centrului Financiar Școala Gimnazială „Ady Endre”. Despre programul „Săptămânii Porților Deschise”, doamna director al Școlii Gimnaziale „Ady Endre”, prof. Gruman Rozalia și doamna ed. Rodica Secelean, inițiatoare a acestei activități, ne-au spus, ieri, mai multe.

„Săptămâna trecută, miercuri,  am  organizat <<Ziua Porților Deschise>>, pentru părinții elevilor care urmează să vină în clasa pregătitoare și după masă, am avut o întâlnire, o masă rotundă, unde, spre bucuria noastră s-au prezentat destul de mulți părinți, manifestând un interes deosebit față de organizarea clasei pregătitoare, a școlii și în general asupra activităților care se desfășoară aici. Văzând acest interes al părinților ne-am gândit să organizăm acum, de luni și până vineri, <<Săptămâna Porților Deschise>> la grădiniță și ca atare, săptămâna aceasta, părinții preșcolarilor, dar și părinții viitorilor preșcolari sunt invitați să viziteze Grădinița, să stea de vorbă cu cadrele didactice, cu educatoarele care urmează să preia grupele mici din toamnă, să afle mai multe despre programul grădiniției, despre programul grupelor. Educatoarele vor prezenta opționalele; părinții pot participa la ore sau activități, pot observa copiii în sala de mese și pot vedea programul unei zile, la Grădiniță. Miercuri (n.r- astăzi) după- masă vom organiza o întâlnire, o masă rotundă, cu părinții. Pe această cale, dorim să transmitem că în Grădinița cu Program Prelungit << Napsugár >> există posibilitatea ca părinții care nu doresc să-și înscrie copiii la programul prelungit să îi aducă dimineața  și la ora 12.00, dacă doresc, pot să îi ia acasă. De asemenea, dorim să aducem în atenție pregptirea foarte bună a cadrelor didactice de la această grădiniță, atât la secția română, cât și la cea maghiară și părerea învățătorilor care preiau de ani de zile copiii de la grădiniță confirmă această muncă susținută a educatoarelor”, a spus prof. Gruman Rozalia, directorul Școlii Gimnaziale „Ady Endre”.

Doamna ed. Rodica Secelean, care va prelua grupa mică în anul școlar viitor, a declarat la rândul său că Grădinița este pregătită să primească părinții și că astăzi, cei interesați să afle mai multe despre oferta educațională, sunt invitaţi să participe la masa rotundă: „După-amiază am convocat o masă rotundă, în care să prezentăm oferta educațională a Grădiniței, pentru că noi avem o ofertă interesantă; am și avut rezultate foarte bune, pentru că participăm la foarte multe concursuri internaționale. Am avut și premii la concursuri internaționale pentru preșcolari (…), educatoarele de la noi din unitate participă la foarte multe simpozioane naționale și internaționale. E un colectiv numai cu cadre didactice calificate, un colectiv foarte, foarte bun și dedicat. Mediul educațional este foarte frumos. Părinții pot veni săptămâna aceasta, de luni și până vineri, între orele 8.30 – 17.00, să asiste la activitățile pregătite de doamnele educatoare, pot vizita toate sălile de grupă, pot vorbi cu doamnele educatoare care vor prelua grupele mici, dar și cu celelalte doamne educatoare”, a spus ed. Rodica Secelean. Aceasta a subliniat că este foarte important ca relația dintre părinți și grădiniță să fie strânsă: „Vrem să le transmitem părinților  cî trebuie să fim împreună pentru copiii noștri, că nu suntem noi și dumnealor. Că suntem un tot. Acolo unde relația între familie și grădiniță este strânsă, unde este respect, colaborare și înțelegere, rezultatele  sunt mult mai bune!”, a mai spus ed. Rodica Secelean.

. . Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail