Dacă în aceeaşi perioadă a anului trecut, primarul oraşului anunţa că Sântu Gheorghe va avea un buget record, cu aproape 40 de milioane de lei mai mare decât în 2013, anul acesta municipalitatea înregistrează un nou record în ceea ce priveşte bugetul alocat pe 2015.
Conform declaraţiilor făcute de primarul oraşului, Antal Arpad, bugetul de anul acesta prevede o creştere cu 60 de milioane de lei faţă de anul trecut, acesta fiind estimat la aproape 194 de milioane de lei, de către autorităţile locale. „Anul trecut am planificat un buget de 129 de milioane de lei şi am avut încasări de peste 133,5 milioane de lei. La venituri proprii ne-am propus 60 de milioane de lei şi am încasat 64 de milioane. Anul acesta planificăm 194 de milioane de lei, dar eu sper să ajungem până la 200 de milioane. Se poate spune că de departe va fi cel mai mare şi bun buget din istoria oraşului. Asta se datorează pe de-o parte veniturilor proprii, dar, evident, pe altă parte veniturilor pe care le vom încasa din fondurile europene pe proiectele depuse în perioada de finanţare 2007-2014”, a declarat Antal Arpad.
Acesta a amintit că cele mai importante investiţii pe care primăria şi le-a propus să le realizeze şi chiar finalizeze anul acesta sunt cele 25 de străzi aflate în curs de reabilitare, spunând că dacă anul trecut a fost un an în care s-a lucrat pe străzi şi s-a făcut „deranj” în oraş, anul acesta majoritatea lucrărilor se vor finaliza. În acelaşi context, edilul a adresat mulţumiri locuitorilor pentru înţelegerea arătată faţă de această dezordine, spunând că alte 24 de străzi vor intra în reparaţii. „Mulţumesc pe această cale cetăţenilor că au avut înţelegere şi răbdare anul trecut, în perioada grea a acestor investiţii. Va fi anul în care vom şi începe investiţii importante, dar practice. În acest moment avem finanţarea asigurată pentru finalizarea a 25 de străzi în municipiul Sfântu Gheorghe, şi-am început (…) licitarea a altor 24 de străzi care urmează să fie finalizate anul acesta şi anul viitor”, a spus primarul oraşului.
Pe lângă lucrările de reabilitare la străzi, primarul a amintit şi de celelalte investiţii ale primăriei care se doresc a fi finalizate tot anul acesta. Una dintre investiţiile importante, pentru care primăria a aşteptat o perioadă destul de lungă de timp finalizarea licitaţiilor, este parcul fotovoltaic. Acesta va fi finanţat din fonduri europene şi cofinanţat din fonduri locale, suma totală fiind de 9 milioane de euro. Proiectul, pentru care Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a câştigat o finanţare în valoare de 9 milioane de euro în anul 2012, prin Programul Operaţional Sectorial – componenta Valorificării Resurselor Regenerabile, are ca scop amenajarea unui parc fotovoltaic lângă Sfântu Gheorghe, care ar trebui să asigure iluminatul public şi alimentarea cu energie electrică a mai multor insituţii publice din oraş.
O altă investiţie în curs de finalizare, anul acesta, este noul sediu al Teatrului „Andrei Mureşanu”, care va funcţiona în clădirea fostului Cinema Arta. Proiectul, în valoare de aproape 1 milion de euro, a primit o finanţare de 5 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP). Aici va funcţiona atât Teatrul „Andrei Mureşanu” cât şi două săli de cinema 3D cu 96, respectiv 81 de locuri. Potrivit declaraţiilor făcute de către autorităţile locale la demararea lucrărilor, teatrul românesc va avea un sediu nou până în această primăvară când va începe Festivalul de Teatru „Reflex”.
Primăria va începe lucrările de reabilitare a Hotelului Bodoc care a fost achiziţionat cu suma de 750.000 de euro de la Societatea de Turism şi Agrement „Oltul” în luna iunie a anului trecut. Şi parcul industrial de la Câmpul Frumos este una dintre priorităţile de anul acesta al primăriei, continuarea lucrărilor la stadionul mic din Simeria, alături de finalizarea într-o proporţie de 50% a lucrările la Arena Sportivă de 3.000 de locuri care este ridicată pe un teren aflat la ieşirea din municipiul Sfântu Gheorghe spre Miercurea-Ciuc.
. .
Potrivit edilului, primăria va aloca anul acesta, în toate domeniile, mai multe fonduri, având în vedere bugetul bogat. „Ceea ce e foarte important este că la fiecare domeniu, anul acesta, am alocat mai multe fonduri decât anul trecut. Şi la cultură, şi la sport, şi la salubritate, şi la transportul în comun, şi la Poliţia Locală, deci, practic, în toate domeniile trebuie să vedem un pas înainte (…) Pe scurt, acestea ar trebui să fie planurile pe acest an. An care ar trebui să arate foarte bine”, a concluzionat primarul oraşului, Antal Arpad.
Maricela Dan