În cadrul “Zilelor staţiunii Covasna” sâmbătă la ora 10.00, lângă Casa de Cultură Orăşenească, se va desfăşura mult aşteptatul concurs de gătit preparate la ceaun.

La acest eveniment organizat de Asociaţia Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV) sunt aşteptate să participe peste 20 de echipe a câte 3-5 membri.

Vajda Lajos, director ASIMCOV, a precizat că fiecare echipă trebuie să îşi aducă de acasă materia primă, ceaunul, produsele necesare pentru gătit şi elementele de decor pentru masă. Lemnele de foc,  locul de cort dar şi câte trei kilograme de cartofi sunt asigurate de organizatori, pentru fiecare echipă.

Concurenţii pot prepara orice fel de mâncare ce se găteşte la ceaun. Vajda Lajos ne-a mai spus că  taxa de înscriere la această competiţie este una simbolică, adică două sticle de vin.

Mâncărurile preparate se vor vinde către localnici sau turişti, cu 6 lei porţia, iar banii încasaţi rămân membrilor fiecărei echipe, ca răsplată pentru munca depusă.

La final, juriul va puncta preparatul cu cel mai bun gust, cea mai originală reţetă dar şi modul de servire a preparatelor, iar cele mai bune  echipe vor fi premiate de către organizatori.

Următorul eveniment gastronomic covăsnean va avea loc pe 24 septembrie la Malnaş-Băi, unde se va desfăşura Festivalul Vânătoresc.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail