Primarul din Odorheiu Secuiesc, Bunta Levente, sancţionat cu avertisment de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru că a editat o publicaţie a municipalităţii doar în limba maghiară, susţine că va rezolva problema, realizând şi un exemplar în română, pe care îl va distribui în căsuţele poştale din oraş pe care este trecut un nume românesc. El spune că este supărat deoarece a fost reclamat de un român de serviciu”.

Bunta Levente a fost reclamat la CNCD de un cetăţean din Sfântu Gheorghe, Dan Tănasă, care a semnalat conţinutul potenţial discriminator la adresa sa, cetăţean român necunoscător al limbii maghiare, a publicaţiei „Szekelyudvarhely” (Odorheiu Secuiesc, traducere din limba maghiară, n.r.) şi faptul că accesul la informaţiile de interes public îi este condiţionat de cunoaşterea limbii maghiare, limbă în care este editată în mod exclusiv publicaţia.

Sesizarea a fost analizată de Colegiul Director al CNCD, care a constatat că aspectele sesizate reprezintă fapte de discriminare, motiv pentru care primarul a fost sancţionat cu avertisment şi i s-a recomandat să redacteze respectiva publicaţie şi în limba română.

Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Bunta Levente, a declarat pentru AGERPRES că va găsi o cale de rezolvare a acestei probleme şi că va încerca să dea un exemplu pozitiv, „într-un oraş în care românii reprezintă opt la sută din populaţie”. Bunta Levente a explicat că se va edita o variantă şi în limba română şi va fi distribuită în acele căsuţe poştale pe care este trecut un nume românesc. În plus, informaţiile vor fi postate şi pe site-ul primăriei.

Bunta Levente a spus că, pe de o parte, este supărat întrucât a fost reclamat la CNCD de „un român de serviciu”, chiar dacă la Odorheiu Secuiesc este o atmosferă bună între români şi maghiari, dar pe de altă parte îi mulţumeşte acestuia pentru că i-a atras atenţia asupra acestui aspect, pentru a găsi o cale de rezolvare.

„Eu am ureche şi pentru critici şi chiar dacă e doar un sâmbure de adevăr în sesizarea domnului(…) încerc să rezolv problema”, a mai spus Bunta Levente.

AGERPRES

www.agerpres.ro

. .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail