Câțiva cititori ai ziarului nostru care locuiesc în Lunca Ozunului ne-au contactat la sfârșitul săptămânii trecute pentru a ne semnala nemulțumirile legate de procesul de asfaltare care se derulează în localitate.

. .

„Acum aproximativ două săptămâni a început procesul de asfaltare, în Lunca Ozunului. De la calea ferată până  la intrarea în sat este un  kilometru și un pic. Asfaltarea nu a început de la calea ferată, ci a început  cu 150 de metri mai spre sat (…) – și este până la intrarea în sat (…). Și se toarnă asfaltul pe timp de ploaie, pe zăpadă…”, au transmis aceștia, care au precizat că sunt nemulțumiți și de faptul că ”timp de două săptămâni a fost plin de noroi și nu s-a putut circula”.

Contactat telefonic, primarul comunei Ozun, dr. Raduly Istvan, ne-a declarat, cu privire la acest subiect, următoarele:

 „Trebuie avut în vedere că drumul de acces DC 34 A, de la  Drumul Național (DN) 11 (aproape de Chichiş şi de intersecţia DN 11 cu DN12) şi localitatea Lunca Ozunului, până la intrarea în sat este situat pe Unitatea Teritorială Administrativă (UAT) al comunei Chichiș. Din această cauză, comuna Ozun (de care aparține satul Lunca Ozunului), nu poate să investească niciun ban în tronsonul de drum public mai sus menţionat, iar comuna Chichiș cu toate că are dreptul să investească, nu avea nici un interes, pentru că localitatea Lunca Ozunului nu aparţine comunei Chichiş. Chiar dacă noi nu avem dreptul să promovăm acel drum public, suntem foarte interesanţi ca locuitorii Luncii Ozunului să aibă un drum modern. În acest sens comuna Ozun, respectiv subsemnatul, am făcut un lobby la Consiliul Județean (CJ) Covasna astfel încât cei din comuna Chichiș să primească fonduri financiare pentru modernizarea acestui drum DC 34 A. În urma solicitării de finanţare, comuna Chichiș a primit 500.000 de lei de la Consiliul Județean Covasna și a început asfaltarea de la limita de UAT al comunelor Ozun şi Chichiş către DN 11. Asfaltarea va fi realizată pe o distanţă până unde vor ajunge banii respectivi. Aceasta este explicația. Dacă se primea o sumă mai mare, se asfalta totul. Partea cealaltă a drumului, respectiv porțiunea de la limita UAT Ozun – Chichiş, către localitate (drum public care deja ne aparține din punct de vedere administrativ, cca. 300 de metri) va fi modernizată printr-un proiect al UAT Ozun, dar nu acum. Pe această cale, mulțumesc Consiliului Județean Covasna și mulțumesc Primăriei Chichiș pentru sprijin și pentru cooperare!

În ceea ce privește nemulțumirea privind faptul că timp de două săptămâni a fost noroi, aici ce pot să spun… (…) oamenii să aibă răbdare şi să fiu mulțumiți că am ajuns în stadiul în care astăzi deja se asfaltează. De ce nu asfaltăm vara? Pentru că am primit banii acum în noiembrie. (…) Mulțumim Guvernului că a acordat bani pentru județele țării, inclusiv pentru județul Covasna, sunt foarte bineveniți, e adevărat, era mai bine dacă Primăria Chichiş putea să execute aceste lucrări vara, dar suntem mulțumiți și așa pentru că au primit acei bani. Era și varianta să rămână drumul așa, neasfaltat…Noi nu puteam investi, Chichiș putea să nu investească, deoarece nu este satul lor și atunci ce am fi rezolvat? Oamenii ar trebui să fie mulțumiți că acum vor avea asfalt… cât va ține? Lucrarea are o garanție și cei din comuna Chichiș, cred că vor verifica tot timpul starea drumului.

Noi avem încă  un drum, DC 34, care este direct între Ozun și Lunca Ozunului, din care am asfaltat deja un km, acum 4-5 ani, și rămâne să mai asfaltăm încă un km și jumătate și vom face și acest lucru, pentru că această porțiune este deja pe UAT comunei Ozun”.

A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail