Şcoala cu clasele I – VIII „Nicolae Russu” din Sita Buzăului a sărbătorit vineri, 5 decembrie a.c., împlinirea a 158 de ani de la înfiinţarea Instituţiei de învăţământ.

Silvestru Neagoe, fostul director al Şcolii Generale, ne-a oferit câteva informaţii prin care să putem consemna acest eveniment istoric atât pentru zona Buzaielor, cât şi pentru judeţ. „Vineri, am fost invitaţi mai mulţi factori de răspundere ai şcolii, dar şi cadre didactice actuale de la Şcoala din Sita. A fost o sărbătoare amplă. Actuala conducere a şcolii a pregătit, cu ocazia acestui eveniment, un program artistic interpretat de actualii elevi ai şcolii.”, a precizat fostul Director al Instituţiei.

Silvestru Nicolae a mai spus: „Am fost foarte mişcat şi bucuros că nu au uitat de mine. Am participat cu plăcere la adunare şi la programul artistic. A fost foarte frumos, un program reuşit.”

La sărbătorirea a 158 de ani de existenţă a Şcolii Generale cu clasele I – VIII „Nicolae Russu”, au participat de asemenea şi Primarul comunei, Nicolae Stoica, dar şi Părintele Protopop, Florin Tohănean, alături de alte personalităţi ale zonei.

Despre secretul longevităţii acestei instituţii de învăţământ, Silvestru Neagoe ne-a spus: „După cum am observat şi la întâlnirea de vineri, cadrele didactice sunt foarte bine pregătite şi cred că pot duce mai departe tradiţia şcolii şi misiunea aceasta de a fi o şcoală model pentru judeţ şi chiar pentru ţară.”

Mai mult decât atât, acesta a adăugat: „Minunaţii copii actuali, despre care am înţeles din statisticile prezentate în cadrul evenimentului de profesori şi învăţători, au rezultate deosebite atât la învăţătură, cât şi la disciplină, transformând şcoala într-un exemplu pentru tot judeţul.

. .

Nicolae Russu – primul învăţător calificat din zonă

„În 13 decembrie 1996 am sărbătorit 140 de ani de când s-a înfiinţat Şcoala din Sita Buzăului. În acel an am ridicat o placă comemorativă şi am redenumit şi şcoala. Am schimbat denumirea de „Şcoala Generală nr. 1 Sita Buzăului” în „Şcoala Generală «Nicolae Russu».” Am ales acest nume pentru că Nicolae Russu, originar din Sita Buzăului, a fost primul învăţător calificat din zonă.”, a explicat pe scurt Silvestru Neagoe.

Silvestru Neagoe – 27 de ani Director al Şcolii Generale din Sita Buzăului

Întrebat despre cele mai importante amintiri pe care le are din perioada când a fost director, Silvestru Neagoe a răspuns: „În 1984, când eram director la această şcoală, am făcut primul teren asfaltat modern din zonă, şi poate chiar din judeţ, pentru tenis de câmp. De asemenea, am fost prima şcoală din judeţ care am avut un amfiteatru. În aceeaşi perioadă am pus la punct şi atelierele şcolare. Am avut o perioadă în care am avut în subordine şi clasele a IX – a şi a X –a. Centrul de comună trebuia să aibă şcoală de 10 clase. Au fost nişte ani în care am avut parte de realizări destul de frumoase.”

Profesorul de matematică, Silvestru Neagoe, a ocupat funcţia de Director al Şcolii Generale „Nicolae Russu” între anii 1979 – 2006. Acesta a mai precizat că el însuşi a fost elev al acestei instituţii, între anii 1955 şi 1957. „Trei ani din internat în calitate de elev, plus 27 de ani în calitate de Director. Aşadar, am petrecut 30 de ani în cadrul Şcolii Generale de la Sita Buzăului.”, a precizat fostul Director. Silvestru Neagoe a fost Director şi în perioada 1970 – 1979 la Şcoala Generală din Zăbrătău.

Iulia Drăghici – Taraş

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail