Prefectul judeţului Covasna, Marius Popica, afirmă că autorităţile statului român recunosc şi respectă dreptul cetăţenilor la liberă exprimare, prin urmare participanţii la mitingul pro-autonomie ce va avea loc sâmbătă la Sfântu Gheorghe, în organizarea Partidului Civic Maghiar (PCM), se pot manifesta liber, în „limitele legii şi bunului simţ”.

„Într-un stat democratic, oricine este nemulţumit se poate manifesta în limitele legii şi bunului simţ, suntem liberi să ne spunem păsul (…) Dacă doresc să manifeste, au tot dreptul, iar dacă sunt nemulţumiţi şi vor să schimbe legea, au şi alte pârghii legale la dispoziţie, pot face lobby în Parlament”, a declarat pentru AGERPRES prefectul Marius Popica.

În context, acesta a menţionat că nimeni nu poate spune că minorităţile naţionale din România nu sunt respectate, un argument în plus fiind faptul că un etnic german a fost ales recent preşedinte al României.

Partidul Civic Maghiar (PCM) Covasna a solicitat şi a obţinut autorizaţie pentru organizarea unei manifestaţii pro-autonomie în centrul municipiului Sfântu Gheorghe pe 29 noiembrie a.c, la care se estimează o participare de circa 2000 de persoane.

Preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef a declarat pentru AGERPRES că manifestaţia „nu este contra a ceva sau cuiva”, ci „pentru” respectarea drepturilor maghiarilor în conformitate cu prevederile Proclamaţiei de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. „Noi acceptăm Proclamaţia de la Alba Iulia, dorim să fie respectată, inclusiv punctul 3 unde se vorbeşte despre libertate deplină a tuturor popoarelor conlocuitoare. Asta înseamnă autonomie. Deci noi vrem ca acel document care a stat la baza fondării României moderne să fie respectat în totalitate (…) Nu cerem nimic ieşit din comun, nu vrem să se rupă ţara, dorim să trăim în pace şi bucurie în România, dar drepturile noastre să fie recunoscute şi respectate (…) Credem că e momentul ideal să arătăm puterii de la Bucureşti ce dorim şi aşteptăm să înceapă un dialog între reprezentanţii secuilor şi cei ai Guvernului şi preşedintele nou ales (…) Noi nu vrem pe altă cale să obţinem ceea ce vrem, ci prin dialog”, a spus liderul PCM.

Kulcsar a menţionat că manifestaţia din faţa Prefecturii din Sfântu Gheorghe va dura aproximativ o oră, iar pe durata acesteia vor avea loc momente culturale, discursuri şi o ceremonie religioasă. De asemenea, va fi citită o petiţie care va fi înaintată ulterior reprezentantului Guvernului în teritoriu, care conţine principalele doleanţele ale maghiarilor şi secuilor, respectiv acordarea autonomiei Ţinutului secuiesc (judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş -n.r), recunoaşterea drapelului secuiesc şi a limbii maghiare ca limbă oficială în Transilvania, precum şi elaborarea unei noi Constituţii.

. . Oana Mălina Negrea/AGERPRES

www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail