Ultima listă cuprinzând persoanele juridice şi instituţiile publice respinse în Programul „Rabla 2014” a fost publicată pe site-ul Administraţiei Fondului de Mediu. Contestaţiile pot fi depuse începând de ieri, 16 octombrie (a.c.), în termen de cinci zile.

 

Administraţia Fondului de Mediu (AFM) a anunţat publicarea ultimei liste cuprinzând persoanele juridice şi instituţiile publice respinse în Programul „Rabla” 2014. Potrivit unei informări publicate pe site-ul www.afm.ro, persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost respinse au posibilitatea să depună contestaţii începând de joi, 16 octombrie, în termen de cinci zile.

Potrivit directorului socie­tăţii Ariadne SRL, Pozna David, în județul Covasna, a existat interes pentru programul „Rabla 2014” pentru persoane juridice și instituții publice, însă aprobările au fost puține: „În ceea ce priveşte persoanele juridice şi instituţiile publice, majoritatea dintre acestea nu au depus dosarele cum trebuie, şi de aceea respingerile au fost masive, dar totuşi, în judeţul Covasna au fost cazuri în care dosarele au fost aprobate. Spre exemplu, la noi s-au predat opt maşini, de persoane juridice”, ne-a spus zilele acestea, directorul socie­tăţii Ariadne SRL, Pozna David.

Lista ce cuprinde persoanele juridice şi instituţiile publice respinse poate fi văzută pe site-ul Administraţiei Fondului de Mediu, www.afm.ro, unde pot fi găsite şi detalii suplimentare privind programul „Rabla” 2014.

 
Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail