La acest sfârşit de săptămână, pe 11 octombrie, secţia de lupte a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe organizează pentru prima dată „Cupa CSM”, cu sprijinul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret.

La competiţie şi-au anunţat prezenţa 16 cluburi din Sfântu Gheorghe, Braşov, Reghin, Târgu- Mureş, Bucureşti, Oneşti, Tecuci şi Piatra Neamţ.

„Competiţia se va axa pe toate categoriile de vârstă, începând cu cei mici, şi mergem până la seniori. Sunt două competiţii în aceeaşi zi: concurs de judo şi concurs de arte marţiale ju-jitsu. Mulţi dintre sportivi vor intra la ambele competiţii, pentru că între judo şi ju-jitsu este un pas foarte mic, deşi sunt două federaţii separate, două stiluri complet diferite şi amândouă sunt sporturi marţiale”, a explict antrenorul CSM, Petru Oltean.

Potrivit acestuia, competiţia va fi arbitrată de 9 arbitri, dintre care doi de talie internaţională: „Sunt invitate cluburi cu antrenori de valoare. Vor veni sportivi de la Academia de Poliţie din Bucureşti. Este invitat singurul doctor în arte marţiale, Doru Galan, sau cel puţin, printre puţinii- probabil or mai fi şi alţi antrenori- care şi-a luat doctoratul în arte marţiale. Astăzi ne-a confirmat că avem şeful de arbitraj pe România, singurul care are ultima gradaţie de arbitru internaţional, deci, care arbitrează la mondiale. Îl avem invitat pe veteranul nostru, Paul Frăsină, arbitru continental. Cei doi sunt singurii arbitri recunoscuţi internaţional pe ne waza. Ne waza este lupta la sol la ju-jitsu şi la judo cu mici diferenţe de arbitraj ”, a mai spus Petrică Olteanu.

Concursul, care va ţine toată ziua, va avea deschiderea la ora 11:00, în Sala Sporturilor „Gabi Szabo” din Sfântu Gheorghe, cu câteva tehnici de luptă din artele marţile. Organizatorii anunţă că la deschidere vor participa şi edilii oraşului şi judeţului, fiind invitaţi toţi cei din conducerile instituţiilor publice covăsnene.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail