Poliţiştii de la Biroul Investigaţii Criminale Tg. Secuiesc au identificat şi au predat familiei un minor de 13 ani, reclamat ca fiind dispărut de la domiciliu.
Poliţiştii din Tg. Secuiesc, cu sprijinul celor de la postul de poliţie, l-au identificat pe minor la stâna lui B. Attila, de 42 de ani, din judeţul Harghita, într-o locaţie ce aparţine din punct de vedere administrativ de comuna Plăieşii de Jos, satul Caşinul Nou, din judeţul Harghita.
Minorul a fost dat în urmărire la nivel naţional din data de 22.08.2011, după ce părinţii au depus plângere că fiul lor de 13 ani a plecat de la domiciliu şi nu s-a mai întors.
În urma audierii minorului, acesta a declarat că a plecat de la domiciliu în mod voluntar pentru a face rost de bani.
De asemenea, minorul a declarat că nu a fost victima nici unei infracţiuni în perioada cât a lipsit de la domiciliu.Poliţiştii l-au încredinţat pe minor familiei.
(sursa: IPJ COVASNA)