Începând de ieri, 2 octombrie, Poşta Română a început distribuirea primei tranşe a cardurilor naţionale de sănătate, după ce un reprezentant al CAS Covasna le-a preluat luni de la Imprimeria Naţională din Bucureşti.

Potrivit preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cele 19.576 de carduri vor fi împărţite în funcţie de codul parafei medicului de familie, fiind incluşi aproximativ 10 medici.

 „Cardurile au sosit în Covasna. Poşta Română a primit în jur de 20.000 de carduri  pe care le triază şi le trimite la asiguraţi, conform procedurii. Cardurile au fost trimise pe baza codului medicului de familie. (…) Este o muncă destul de istovitoare, pentru că sunt medici care au asiguraţi din alte zone. Se întâmplă şi cazuri în care un medic din Valea Mare are asigurat din Sfântu Gheorghe. Eu, spre exemplu, sunt asigurat la un medic din Chichiş, aşa că voi primi cardul când cardul va ajunge la medicul respectiv. Dar, în orice caz, Poşta este mobilizată”, a declarat preşedintele CAS Covasna, Ghiţă Drăgoiu.

Potrivit proiectului Ministerului Sănătăţii cu privire la cardurile naţionale de sănătate, distribuţia se realizează prin servicii poştale care să dovedească primirea cardului de către asigurat, cu minim două prezentări la adresa de domiciliu a titularului. Operatorul de servicii poştale va face dovada predării cardurilor către asiguraţi pe bază de borderou, care va cuprinde semnăturile de primire ale acestora. Borderoul va fi întocmit pe fiecare casă de asigurări de sănătate şi va fi predat lunar acesteia, împreună cu eventualele carduri nedistribuite asiguraţilor. În situaţia în care, după două prezentări la domiciliul asiguratului, dovedite pe bază de document justificativ, cardul naţional nu a putut fi predat titularului, distribuitorul va asigura transportul şi va preda cardul nedistribuit casei de asigurări de sănătate în raza căruia se află domiciliul asiguratului.

Cardurile de sănătate sunt destinate numai asiguraţilor care au împlinit vârsta de 18 ani, valabilitatea acestuia fiind de 5 ani.

Potrivit directorului CAS Covasna, scopul cardurile este să limiteze frauda din sistemul naţional de sănătate, contribuind la îmbunătăţirea mecanismuluide control al costurilor, asigurând, accesul medicului accesul mult mai rapid la informaţii despre pacient, în deplină siguranţă, conform legislaţiei în vigoare şi recomandărilor Uniunii Europene.

Distribuirea în ţară a cardurilor naţionale  de sănătate s-a demarat după ce ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu a semnat contractul de distribuire a acestora cu Compania Poşta Română, la începutul lunii septembrie.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail