Lucrările de modernizare care se efectuează la sala de sport a Colegiului „Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe se desfăşoară într-un ritm mult mai rapid decât cel aşteptat, astfel că, potrivit primarului Antal Arpad, acestea vor fi finalizate înainte de termenul stabilit.
Edilul a declarat că lucrările vor lua sfârşit până la începutul noului an şcolar, mai puţin cele de amenajare a terenului şcolii. Dar şi efectuarea acestora nu va depăşi data prevăzută în contractul semnat cu firma care se ocupă cu modernizarea şcolii.
O altă veste bună este că şi lucrările care se fac la grădiniţa Pinnochio vor fi gata până la începutul anului şcolar. Vestea mai puţin bună este că cei mici vor trebui să se mulţumească, şi în aceast an, cu vechiul mobilier.
Anna-Maria Chiţu