După ce anul trecut expoziţia Aurora Banatului din Munţii Aninei” a fotografului aninean Nicu Şuşara a poposit în splendida staţiune balneoclimaterică Covasna,în luna august,  acum frumuseţile covăsnene îi vor încânta pe locuitorii  din Anina, la sfârșitul acestei săptămânii, prin intermediul expoziției  ce va cuprinde  zece lucrări de pictură realizate de pictorii  Kornelia și Matei Schinteie,  și 20 de fotografii alb-negru şi color realizate  de către artistul fotograf Mikola  Zoltan, în împrejurimile oraşului Covasna.

 

Pictorul Matei Schinteie, care este şi unul dintre  organizatorii acestui eveniment, ne-a spus că lucrările de pictură  ce vor fi expuse  în micuțul oraș de munte din județul Caraș Severin sunt realizate în ulei pe pânză, pastel, cărbune, tempera şi creion. Acestea redau cele mai importante obiective turistice şi culturale din renumita staţiune din inima ţării denumită şi Staţiunea celor o mie de izvoare”, printre acestea numărându-sestatuia Episcopului Justinian Teculescu, Biserica Ortodoxă din Voinești, Balta post-vulcanică din centrul orașului, Biserica de lemm de lângă hotelul Montana, hotelurile din stațiune, etc.

Expoziţia de fotografie şi pictură Peisaje covăsnene” face parte dintr-un proiect mai mare al societăţii civile covăsnene,  în parteneriat cu autorităţile locale şi judeţene. Anina este primul oraş dintr-o serie de localităţi din ţară şi din străinătate unde această expoziţie va fi prezentată,  pentru promovarea  prin artă vizuală a uneia dintre cele mai importante staţiuni balneoclimaterice din România şi chiar din Europa”, a menționat Matei Schinteie.

În cadrul vernisajului ce va avea loc duminică, 22 iunie,  se va face o prezentare PowerPoint a Staţiunii Covasna, pentru edificarea participanţilor la expoziţie asupra beneficilor curative oferite de această staţiune de interes naţional.

Organizarea expoziției  de fotografie şi pictură Peisaje covăsnene” de la Anina  este susținută  de prefectul  judeţului Covasna,  Marius Popica,primarul  oraşului Covasna, Thiesz  Janos, Consiliul Local Covasna, Kopacz Zsuzsa, reprezentanta  Biroul de Informare Turistică Covasna şiCzilli Balasz, directorul  Casei  orăşenești  de Cultură Covasna.

Alături de Matei Schinteie organizatori ai expoziției sunt Primăria Oraşului Anina, Cosiliul Local Anina, Casa de Cultură Anina şi Biserica Ortodoxă Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din localitate.   Maria Graur

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail