Elevii și preșcolarii vor intra astăzi, după finalizarea cursurilor, în vacanța de primăvară. Ei se vor întoarce la cursuri marți, 22 aprilie (a.c.).

După o săptămână dedicată activităților educative, extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit ”Școala altfel: să știi mai multe, să fii mai bun”, elevii și preșcolarii intră în vacanță.

Conform Ordinului Ministerului Educației Naționale (MEN) – privind structura anului școlar 2013-2014, în perioada 12 – 22 aprilie (a.c.) este programată vacanța de primăvară. Cursurile semestrului al doilea vor fi reluate miercuri – 23 aprilie și se vor desfășura până în 20 iunie 2014, urmând ca din 21 iunie să înceapă vacanța de vară ce va dura până în 14 septembrie 2014.

În zilele libere prevăzute de lege nu se vor organiza cursuri.

Potrivit calendarului aprobat de MEN, anul școlar 2013-2014 are  36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare. Excepție fac clasele terminale din învăţământul liceal, pentru care anul școlar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni de cursuri, patru săptămâni fiind dedicate desfășurării examenului național de bacalaureat. Astfel, cursurile claselor terminale se vor încheia în data de 30 mai 2014.

În cazul claselor a VIII -a, anul școlar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfășurării evaluării naționale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 13 iunie 2014.

A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail