Peste 130 de elemente de muniţie de război au fost descoperite în ultimii nouă ani pe raza judeţului Covasna şi detonate de pirotehniştii din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Potrivit bilanţului instituţiei, prezentat vineri, anul trecut au fost găsite 29 de proiectile, grenade şi alte elemente de muniţie neexplodate, rămase din cel de-al Doilea Război Mondial, cu şapte mai multe decât în anul precedent. Muniţia a fost distrusă pe poligonul militar din Sfântu Gheorghe.
Anul trecut, ISU Covasna a avut 2240 de intervenţii, cu aproape 300 mai puţine decât în 2012, iar 80% au fost realizate de SMURD. Pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 153 de incendii, cu aproape 120 mai puţine faţă de 2012, când au existat foarte multe incendii de vegetaţie. Majoritatea incendiilor s-au produs în locuinţe particulare şi au avut drept cauză instalaţiile electrice defecte ori coşurile de fum necurăţate.
Anul trecut, echipajele de intervenţie ale ISU Covasna au asistat medical 1818 persoane şi au salvat de la distrugere bunuri în valoare de aproape 43 de milioane de lei, se mai arată în bilanţul instituţiei.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail