Asociația Junior Business Club a organizat recent, pe parcursul a trei zile,  un atelier de lucru (workshop) intitulat Innovative startups, în tabăra Evita din localitatea Cătrușa, lângă Târgu Secuiesc.

În discursul său de bun venit, Karácsony Zsolt, președintele asociației,  a remarcat că atelierul din acest an are o temă care nu a fost încă dezbătută de alte organizații de afaceri din țară. „Scopul nostru este ca, în timpul workshop-ului, participanții să învețe cum să genereze idei inovative care să fie în același timp fezabile și practice. Și invitații vor furniza informații suficiente pentru ca,  la sfârșitul taberei,  fiecare echipă să prezinte o idee inovativă de succes” a spus acesta.

Cea de a doua zi a atelierului de lucru a fost dedicată  prezentărilor profesionale. Astfel, în primele ore ale dimineții Héjja Huba Ferencz, membru al asociației, a ținut o prezentare intitulată Start-up-uri inovative. De profesie economist, acesta a explicat pas cu pas termenii din titlu, după care a vorbit despre specificul, caracteristicile, regulile și cultura unui start-up, dând exemple de astfel de afaceri de succes. Printre altele a fost prezentat și modul în care se nasc ideile mari. „Este important să nu dorim să avem idei inovative cu orice preț, mai degrabă să încercăm să ne concentrăm asupra problemelor. Majoritatea startup-urilor nu sunt de succes din cauza lipsei de idei inovative” a menţionat Héjja Huba Ferencz.
Prezenţi în tabăra Evita din Cătrușa, Kelemen Tibor, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă și Ördög Lajos, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă din județul Covasna, au ținut prezentări  focusate pe domeniile de activitate ale  instituțiilor pe care le reprezintă. Seria de prezentări a fost încheiată de Ciotlaus Pál, directorul firmei Promoteus Advertising, care  le- a vorbit tinerilor despre oportunitățile de finanțare, crowdsourcing (externalizarea unui serviciu către un grup de specialiști sau o comunitate, sub forma unei competiții-n.red.)  și testarea ideilor noi de afaceri.

În ultima zi de tabără şi de atelier de lucru, șase echipe s-au confruntat pentru titlul de cel mai inovativ startup. Datorită numărului mare de idei bune prezentate de către participanţi, juriul a avut o sarcină dificilă în a stabili clasamentul final. Astfel, locul I a fost acordat  echipei  CSÍZ ART  pentru Artă din cașcaval – personaje de desene animate, picturi celebre, clădiri cunoscute executate în cașcaval, cu ajutorul imprimării în 3D și a vopselelor naturale, vegetale;
locul II. – CLEAN π care a prezentat un pisoar igienic ce  are mai multe funcții inovative ( autocurățire,fără bacterii) şi care poate fi livrat în diferite forme și dimensiuni;
locul III. – S.C. IDENTITUS SRL, firmă de recrutare care are  ca metodă de lucru combinarea testării teoretice și practice a potenţililor angajaţi, o companie profesională unde nu numai diploma contează.

Pe această cale, organizatorii atelierului de lucru intitulat Innovative startups adresează mulţumiri tuturor celor care le-au acordat sprijin: Asociația HARIT, Ministerul Tineretului și Sportului, Fundația Communitas, Consiliul Județean Covasna, Consiliul Municipal Sfântu Gheorghe, Tabăra Evita, Asociația de Studii Alternative, Extensia Universitară din Sfântu Gheorghe a UBB Cluj Napoca.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail