În timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, luni dimineaţa, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Sf. Gheorghe l-au identificat pe numitul T. I. care conducea un motostivuitor pe strada Lt. David Păiş din municipiu. Deoarece miroasea a băutură, acesta a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat o concentratie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Numitul T. I. a fost condus la Spitalul Judeţean din Sf. Gheorghe unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană ce are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.