În data de 17 august (a.c.), de la ora 10.00, în parcarea de lângă Sala Sporturilor de pe strada Vânătorilor se va desfăşura Campionatul Naţional de Trial Bike organizat de către Club Sportiv „Show Time”, sub egida Regulamentului Uniunii Cicliste Internaționale şi a Regulamentului Federaţiei Române de Ciclism (FRC), privitoare la concursurile de trial.

Dacă în urmă cu ceva vreme acest campionat stătea sub semnul întrebării datorită faptului că FRC nu s-a implicat decât cu avizarea acesteia, organizatorii negăsind resursele financiare de a putea face demersurile necesare, se pare că datorită implicării unor persoane care iubesc sportul şi înţeleg nevoia organizarii de astfel de eveniment acest lucru va fi posibil, şi că visul poate continua.

Time managerul echipei de ciclism a C.S. Show Time, domnul Copu Cristian, ne-a spus că datorită sprijinului financiar nesperat al Asociaţiei Sepsi SIC şi al celorlalţi parteneri cu care clubul colaborează s-au putut continua demersurile privind executarea materialelor specifice şi construirea obstacolelor ce se vor amplasa pe pista de concurs. Principalul coordonator al evenimentului, domnul Pastor Csaba, a spus că stafful de organizare a competiţiei încearcă să realizeze ceea ce nu s-a mai făcut în România pentru această ramură de ciclism, echipa vrând să aducă concursul la nivel european, şi de ce nu, poate pe viitor să intre în circuitul competiţiilor Uniunii Cicliste Internaționale (UCI) la secţiunea Trial.

Pentru a nu pierde un show de excepţie și pentru a-i susţine pe concurenţii de trial din municipiu Sf. Gheorghe, sportivii Orban-Barra Gabor şi Pastor Csaba Attila- vă aşteptăm pe toţii, cu mic şi mare, la Campionatul Naţional de Trial Bike, sâmbătă – 17 august 2013.

 

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail