Instituţia Prefectului Judeţul Covasna a organizat, ieri, şedinţa de instruire a primarilor  şi secretarilor  unităţilor administrativ- teritoriale  din judeţ cu privire la punerea în aplicare a prevederilor legale referitoare la finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în România,  în perioada regimului comunist. La această şedinţă au participat şi reprezentanţii Oficiului Teritorial de Cadastru şi Publiciatte Imobiliară precum şi cei ai Direcţiei Silvice Covasna.

 

Într-un comunicat de presă transmis către redacţia noastră, directorul Cancelariei Prefectului, Alina Drincă,  menţionează faptul că prin Ordinul prefectului nr. 126/2013 s-au constituit Comisiile locale pentru inventarierea terenurilor,  ce au ca principală atribuţie identificarea terenurilor care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, aflate în domeniul public  sau privat al  oraşelor şi comunelor  din Covasna. „ Discuţiile s-au axat  pe atribuţiile comisiei pentru inventarierea  terenurilor precum şi pe atribuţiile specifice membrilor comisiei locale, aşa cum sunt prevăzute de art.  6 din HG 401/2013. Conform legii, în termen de 180 de zile de la data constituirii, comisia întocmeşte situaţia terenurilor agricole, cu sau fără investiţii, şi forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate  administrativ-teritorială. De asemenea, în termen de 120 de zile  de la intrarea în vigoare a Legii 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire , în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România, comisiile locale de fond funciar au obigaţia de a centraliza toate cererile de restituire nesoluţionatem, în vederea stabilirii suprafeţei de teren necesare în vederea finalzării procesului de restituire” se precizează în comunicatul de presă al Prefecturii Covasna.

 

Potrivit sursei citate, autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a furniza comisiei locale pentru inventariere toate informaţiile de care dispun cu privire la suprafeţele de terenuri care fac obiectul inventarierii.

 

În cursul lunii aprilie a.c., după ce Executivul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului pentru legea retrocedărilor, prefectul judeţului Covasna, Dumitru Marinescu, declara  că pe Legea 247/ 2005 au fost depuse 11.025 de cereri, din care au fost rezolvate 10.006,  procentul de titluri de proprietate eliberate pe terenurile agricole validate situându-se  la 89%, iar pe terenurile forestiere, la 97%.

 

Potrivit acestuia, în ceea ce priveşte  priveşte Legea 10/2001, privind retrocedarea imobilelor,  la acel moment erau  înregistrate 2417 cereri, dintre care 248 au fost rezolvate prin restituire în natură, 264 prin acordare de echivalent în titluri sau despăgubiri, 349 au fost respinse ca fiind neîntemeiate, 531 au rămas nesoluţionate, iar restul au fost redirecţionate către alte instituţii în vederea soluţionării.

 

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail