Un asistent medical care lucrează la Spitalului Orăşenesc Covasna i-a anunţat pe lucrătorii Poliţiei Staţiunii cu privire la faptul că, în cursul zilei de marţi, în respectiva unitate spitalicească au fost aduse două persoane, victime ale unui accident rutier ce s-a produs pe raza localităţii Zăbala.
Acestea au fost transportate de însuşi conducătorul auto ce le accidentase, numitul B. J., din oraşul Covasna.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că în timp ce se deplasa cu autoturismul său, în localitatea Zăbala, B.J. nu a adaptat viteza la schimbarea direcţiei de drum şi a accidentat cele două persoane – tată şi fiu – care se deplasau pe drum cu o bicicletă, din direcţia opusă. În urma impactului, băiatul care se afla pe portbagajul bicicletei a fost grav accidentat, în timp ce tatăl său a scăpat cu răni mai puţine. Atât conducătorul auto cât şi biciclistul au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În acest caz, cercetările sunt continuate de către lucrătorii Formaţiunii Rutiere din cadrul Poliţiei Staţiunii Covasna. (M.D.C.)