Mai multe echipe din ţară şi din străinătate vor fi prezente în acest an, pentru prima dată, la Festi­valul „Pomana porcului” ce va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare, în staţiunea Balvanyos.

Organizatorul evenimentului aflat la cea de VIII-a  ediţie, Daragus Attila, preşedinte al Asociaţiei  Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) Covasna, ne-a spus că pe lângă echipele din judeţul Covasna, Mureş, Dolj şi Botoşani care au participat şi la ediţiile anterioare, în acest an vor fi prezente, în premieră, echipe din judeţele Constanţa, Sălaj şi Harghita, cu cele trei localităţi reprezentative – Cosmeni, Corund şi Praid, precum şi două echipe din Croaţia. De asemenea, la Pomana Porcului se vor întrece şi şase  echipe din Ungaria precum şi concurenţi din Slovacia.

Daragus Attila ne-a spus că Festivalul „Pomana porcului” a devenit cunoscut, în ţară şi în străinătate, şi prin intermediul localităţilor înfrăţite cu cele din judeţul nostru, astfel că sâmbătă, 9 februarie a.c., „fraţii” covăsnenilor îşi vor demonstra priceperea în pregătirea preparatelor din porc, şi nu numai, la Balvanyos.

În calitatea de primar al comunei Turia, Daragus Atilla ne-a spus că edilii localităţilor covăsnene, prezenţi la acest eveniment, vor lua parte şi la o conferinţă  pe tema turismului din zonă.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail