Reţeaua de transport public de călători se va extinde, începând de vineri, în municipiul Sfântu Gheorghe, prin introducerea de noi trasee şi suplimentarea numărului de autobuze electrice.
Potrivit autorităţilor locale, noua reţea va cuprinde nouă linii de transport, dintre care trei trasee noi, iar cinci linii existente vor fi extinse. Singura linie care va rămâne neschimbată este linia 1, care face legătura între cartierul Simeria şi Gară.
Totodată, vor fi puse în circulaţie 12 autobuze electrice noi, astfel încât numărul total al acestora se va dubla. Reţeaua va avea 93 de staţii, iar autorităţile locale susţin că, după modificarea traseelor, locuitorii vor avea acces la o staţie de transport public în aproximativ cinci minute de mers pe jos.
Noile trasee vor fi puse în funcţiune vineri, 7 august, zi în care transportul public este gratuit în cadrul programului „Vinerea Verde”.
„Cred că în niciun oraş din Europa de Vest nu găsiţi parc de autobuze mai modern decât în Sfântu Gheorghe în acest moment. Deci, sunt autobuze noi sau autobuze care au doi ani deja. Practic, media de vârstă este de un an pentru aceste autobuze electrice”, a precizat primarul Antal Arpad.
În prezent, aproximativ 4.700 de pensionari beneficiază de gratuitate sau reduceri la abonamentele de transport în comun, iar municipalitatea ia în calcul mărirea numărului acestora.
„Încercăm ca, începând de anul viitor, să mai extindem şi aceste reduceri pentru pensionari (…) În acest moment pensionarii care au o pensie sub 1.600 de lei circulă gratuit, adică pot obţine abonamente cu reducere 100%. Cei care au pensie între 1.601 şi 2.000 de lei au reducere de 75%, şi cei care au între 2.001 şi 2.400 de lei au o reducere de 50%. (…) În total vorbim de aproximativ 4.700 de pensionari care intră în aceste trei categorii şi, practic, extinderea va însemna că vom mări aceste limite, deci nu va fi la 2.400 de lei pensie, ci să spunem la 2.500 de lei următoarea treaptă, ca să intre mai mulţi pensionari în această categorie”, a declarat Antal Arpad pentru AGERPRES.
Acesta a menţionat, totodată, că elevii care studiază în municipiul Sfântu Gheorghe pot beneficia în continuare de transport public gratuit, pe baza abonamentelor eliberate de operatorul local.
Extinderea sistemului de transport public de călători va continua în municipiul Sfântu Gheorghe, flota societăţii Multi-Trans urmând să ajungă la circa 55 de autobuze până în 2027, prin achiziţionarea altor autobuze electrice şi a unor vehicule de dimensiuni mai mici.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
foto: Facebook: Multi-Trans
