Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe a fost selectat la nivel național pentru a participa la pilotarea unor strategii de adaptare curriculară, în cadrul proiectului RECRED, implementat de Ministerul Educației și Cercetării. Unitatea de învățământ se numără printre cele doar zece licee alese din întreaga țară pentru această etapă a proiectului.

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe a fost inclus în grupul celor zece unități de învățământ din România selectate pentru pilotarea unor strategii de adaptare curriculară, în cadrul subactivității A5.1 a proiectului RECRED – „Reglementări noi pentru un Curriculum Relevant și Educație Deschisă” (SMIS 321024), cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027. 

„Proiectul RECRED intră într-o nouă etapă: au fost selectate cele 10 licee la nivelul cărora vor fi elaborate și pilotate strategii de adaptare curriculară. Unitățile de învățământ au un număr ridicat de elevi în risc de excluziune și vor participa la activitățile derulate în cadrul subactivității A5.1.

Subactivitatea „Elaborarea și pilotarea a 10 strategii de adaptare curriculară la nivelul unor licee cu un număr ridicat de elevi în risc de excluziune” face parte din proiectul „Reglementări noi pentru un Curriculum Relevant și Educație Deschisă” – RECRED.”- se arată pe https://www.educred.ro/stiri/10-licee-pilotare-strategii-adaptare-curriculara-recred.

Potrivit reprezentanților Liceului, această selecție reprezintă o recunoaștere a eforturilor constante depuse de cadrele didactice pentru sprijinirea elevilor aflați în risc de excluziune educațională și pentru identificarea unor soluții curriculare adaptate nevoilor reale ale acestora.

„Selecția vine ca recunoaștere a eforturilor constante ale școlii noastre de a sprijini elevii aflați în risc de excluziune educațională și de a găsi soluții curriculare adaptate nevoilor lor reale.

Această participare reprezintă o oportunitate importantă de a dezvolta, alături de Ministerul Educației și Cercetării și partenerii proiectului, strategii concrete care să sprijină incluziunea și succesul școlar al elevilor noștri.”- au transmis reprezentanții Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” din  Sfântu Gheorghe.
Printre cele 10 școli selectate se numără licee tehnologice și colegii tehnice din:  Călărași; Ploiești, Drobeta-Turnu Severin, Arad, Hârlău, Târgu Jiu, Bistrița, Vadu Crișului, Topoloveni.

Proiectul „Reglementări noi pentru un Curriculum Relevant și Educație Deschisă” – RECRED, cod SMIS 321024, este cofinanțat din Fondul Social European Plus (FSE+), prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027.

Beneficiarul proiectului este Ministerul Educației și Cercetării, iar partenerii sunt Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare și Casele Corpului Didactic din București, Buzău, Cluj și Olt.

Foto: www.educred.ro

A.C

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail