Schimbarea centralei termice pe rumeguş a oraşului Întorsura Buzăului, pusă în funcţiune în urmă cu peste două decenii printr-un proiect cofinanţat de guvernele român şi danez, se află pe lista de priorităţi a administraţiei locale, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Raul Urdă.
Raul Urdă a menţionat că Primăria a obţinut recent avizul ANRE şi are asigurată o cofinanţare de 500.000 de euro pentru acest proiect.
„Un proiect foarte important dintre noi este schimbarea centralei termice a oraşului, care are 21 de ani vechime şi deja a depăşit orice termen de garanţie (…) Avem multe intervenţii şi trebuie neapărat schimbată. Cu sprijinul USR am obţinut anul trecut 500.000 de euro pe anexa VII, când s-a votat bugetul de stat al României (…) Deci am primit 500.000 de euro, bani pe care îi avem în cont pentru a pune cofinanţarea de 15% necesară la acest proiect (…) Proiectul este de aproximativ 3 milioane de euro, avem făcut studiul de fezabilitate, săptămâna trecută am obţinut avizul de la ANRE pentru a merge mai departe cu acest proiect şi în momentul în care avem toate documentele strânse, depunem cererea de finanţare la Ministerul Dezvoltării”, a declarat primarul Raul Urdă.
Edilul a punctat faptul că Întorsura Buzăului este singurul oraş din judeţul Covasna unde se mai păstrează vechiul sistem centralizat de termoficare.
„Suntem singura primărie din judeţul Covasna care are încă sistem de încălzire în această formă, centralizată (…) Deci, niciun alt oraş, toţi au renunţat la aceste sisteme de încălzire în forma centralizată, noi suntem singurii, dar credem că ăsta este viitorul şi noul sistem propus va fi în continuare tot pe tocătură, pe rumeguş, pentru că noi nu avem gaz la Întorsura Buzăului”, a mai spus Raul Urdă.
Funcţionarea optimă a reţelei de termoficare este vitală pentru Întorsura Buzăului, localitate supranumită şi „Mica Siberie”, deoarece aici iarna ţine aproape şase luni pe an, iar temperaturile sunt printre cele mai scăzute din ţară.
Centrala termică de la Întorsura Buzăului a fost pusă în funcţiune în anul 2004 printr-un program cofinanţat de guvernul danez şi cel român. Prin acelaşi program guvernamental au fost instalate centrale similare pe biomasă şi în localităţile Gheorgheni, Huedin, Vatra Dornei şi Vlăhiţa.
