O căruță veche, transformată într-un spațiu de lectură la Casa Memorială „Romulus Cioflec”, cauciucuri reutilizate creativ și materiale reciclabile transformate în obiecte utile și decorative – acestea sunt câteva dintre rezultatele activităților desfășurate de elevii și profesorii Școlii Gimnaziale „Romulus Cioflec” Araci, în cadrul ediției actuale a „Caravanei Reciclării Creative“. Proiectul e desfășurat la nivel național, de Asociația PlaYouth, în colaborare cu OSCAR Downstream, inițiativa promovând reciclarea creativă și educația ecologică în școli și comunități.
În activități s-au implicat cadre didactice, preșcolari, elevi din clasele CP–VIII din cadrul Școlii Gimnaziale “Romulus Cioflec”, Araci și membri ai comunității locale, care au transformat obiecte și materiale vechi în spații educaționale și recreative atractive pentru copii, au transmis cadrele didactice coordonatoare -prof. Rodica Ilinca, Cristina Lăcătușu, Szakacs Andrea, Andreea Mancaș și Gabriela Ungureanu.
Potrivit acestora, unul dintre cele mai frumoase rezultate constă în amenajarea unui loc de lectură neconvențional, la Casa Memorială „Romulus Cioflec” din Araci. O căruță veche a fost recondiționată și reutilizată creativ: scara acesteia a devenit suport pentru cărți, baloții de fân au fost transformați în locuri de șezut, iar cauciucurile au fost integrate ca trepte funcționale și elemente decorative.
Pe lângă această amenajare, participanții au desfășurat activități de colectare selectivă, reutilizare a materialelor reciclabile și ateliere de creație, prin care copiii au învățat, într-un mod practic și interactiv, importanța protejării mediului și a reducerii risipei.
Proiectul a fost realizat, pe parcursul a câteva luni din acest an școlar, în parteneriat cu custodele Casei Memoriale „Romulus Cioflec”, Sas Ileana, și urmărește implicarea activă a comunității în activități de educație ecologică și reciclare creativă, a precizat echipa de proiect.
A.C.
