Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, locurile disponibile pentru întâlnirea în limba maghiară, programată pentru marţi, 20 ianuarie, la Hotelul Fidelitas din municipiu, au fost ocupate integral într-un timp foarte scurt, iar, în atare condiţii, autorităţile au decis reprogramarea întâlnirii în limba română, care ar fi trebuit să aibă loc în aceeaşi seară, pentru joi, 22 ianuarie, de la ora 17:00, astfel încât timpul alocat să îi permită primarului să răspundă tuturor întrebărilor adresate de participanţi.

„Datorită interesului extrem de ridicat pentru întâlnirea cu primarul Antal Arpad, locurile pentru sesiunea în limba maghiară de marţi, 20 ianuarie, au fost ocupate. Întrucât anticipăm că discuţiile se vor prelungi peste intervalul alocat iniţial, am decis reprogramarea întâlnirii în limba română pentru joi, 22 ianuarie, ora 17:00. (…) Această modificare ne permite să alocăm timpul necesar dezbaterilor pentru ambele grupuri, primarul dorind să răspundă tuturor întrebările adresate de locuitori. Având în vedere importanţa subiectelor – bugetul şi impozitele locale – ambele evenimente vor fi transmise în direct pe pagina noastră de Facebook”, a anunţat, vineri, Primăria Sfântu Gheorghe.

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a decis ca, în anul 2026, impozitele pe locuinţe pentru persoanele fizice să rămână la nivelul minim permis de lege, aşa cum s-a întâmplat şi în ultimul deceniu, iar impozitele pe autovehicule să fie diferenţiate în funcţie de norma de poluare şi capacitatea cilindrică, în conformitate cu modificările recente aduse Codului Fiscal.

Decizia organizării acestor forumuri a fost luată de Antal Arpad pe fondul numeroaselor reacţii apărute în spaţiul public, în special pe reţelele de socializare, unde o parte dintre cetăţeni şi-au exprimat nemulţumirea faţă de nivelul impozitelor locale în raport cu serviciile oferite de administraţia publică. Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail