Expoziția multimedia „Graniţa de Est a Daciei Romane” organizată de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe este deschisă, în această perioadă, la Muzeul Oltului și Mureșului Superior din municipiul Miercurea-Ciuc, jud Harghita. 
 
Potrivit organizatorilor, tema centrală a expoziției, care de adresează în special elevilor, o constituie vestigiile romane descoperite în zona estică și sud-estică a Transilvaniei.
 
„Expoziția pune accent pe multiple aspecte ale vieții din această regiune a provinciei romane Dacia, oferind o prezentare detaliată a castrelor romane și a vieții militarilor relocați în acestea.
Timp de mai multe decenii, cercetarea arheologică românească a tratat limesul roman drept o linie de apărare împotriva eventualelor invazii barbare. La nivel internaţional, această paradigmă ţine deja de trecut. Noua viziune începe să capete teren şi printre cercetătorii români. Limesul este de fapt o zonă de contact între romani şi barbari, şi nu o linie de castre, unite între ele de un val de pământ sau de un drum. Din acest punct de vedere, expoziţia îşi propune să ofere vizitatorului o nouă modalitate de abordare ştiinţifică a zonei limesului roman”, menționează organizatorii, prin intermediul paginii de socializare. 
 
Proiectul, coordonat de dr. habil. Alexandru Popa și dr. Andrea Popa, a fost conceput ca o lecție de istorie interactivă, cu caracter non-formal. Vizitatorii au ocazia să descopere informații esențiale despre istoria provinciei Dacia, despre cercetările arheologice desfășurate în zonă, metodele utilizate și rezultatele obținute.
Programul expoziției include prezentări tematice, vizionarea unui scurt film, jocuri legate de portul soldatului roman, precum și completarea unui chestionar menit să consolideze cunoștințele dobândite în urma experienței multimedia. Structura tematică a expoziției este corelată cu programa școlară la disciplina Istorie, completând-o în mod semnificativ, mai arată sursa citată.
 
„Prin această inițiativă, MNCR – Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni dorește să sublinieze importanța istoriei locale, integrată în contextul istoriei naționale, europene și mondiale. Expoziția își propune să evidențieze principalele aspecte ale vieții oamenilor — în special ale soldaților, dar și ale civililor — din această parte a Daciei romane, comparându-le cu cele din alte regiuni ale provinciei și din restul provinciilor Imperiului Roman”, menționează reprezentanții muzeului. .
 
Aceștia menționează că persoanele care doresc să viziteze expoziția „Graniţa de Est a Daciei romane” se pot programa sau pot obține informații suplimentare la telefon 0266 317726.
 
M.C.G.
Sursa foto: MNCR/ Facebook

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail