Programul „Pedalează pentru un scop bun”, iniţiat de Fundaţia Comunitară Covasna în scopul sprijinirii unor sportivi tineri şi talentaţi din municipiul Sfântu Gheorghe, a avut drept rezultat strângerea a peste 5.200 de lei.

Deak Zsombor

Conducerea fundaţiei a precizat marţi, cu prilejul prezentării rezultatelor acţiunii, că în această campanie s-au implicat 71 de biciclişti care au pedalat în total aproape 2.000 de kilometri. Fiecare kilometru s-a „transformat” în bani pentru că Fundaţia Comunitară a cumpărat fiecare cursă cu banii colectaţi în prealabil din donaţii şi sponsorizări. La plecarea în cursă, fiecare biciclist a trebuit să menţioneze în contul căror sportivi va pedala şi astfel triatlonistul Deak Zsombor a adunat 2.142 de lei, baschetbalista Kelemen Kincso 1.405 lei, atleta Blazer Imola 920 de lei şi luptătoarea Incze Kriszta 775 de lei. Fundaţia Comunitară a premiat şi bicicliştii care au parcurs şapte ture sau mai mult, iar recordul a fost stabilit de Codrea Arpad, care a pedalat peste 87 de kilometri.

Preşedinta Fundaţiei, Bereczki Kinga, a declarat marţi pentru AGERPRES că cel mai mare câştig este faptul că proiectul „Pedalează pentru un scop bun” a reuşit să activeze o parte dintre membrii comunităţii locale şi să-i responsabilizeze.

„Suntem mândri de sportivii noştri, dar puţini ştiu că în spatele rezultatelor pe care le au sunt eforturi uriaşe şi multă muncă. Forţa şi valoarea unei comunităţi este dată şi de talentele pe care le are, iar noi suntem foarte atenţi la aceşti tineri talentaţi şi vrem să îi ajutăm. Şi de aceea am vrut să implicăm membrii comunităţii locale în acest proiect ca să îi responsabilizăm”, a declarat Bereczki Kinga.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail