Reprezentantul unei organizaţii umanitare din Germania le-a adus ieri cadouri preşcolarilor şi elevilor din patru sate ale comunei Ozun.

Ráduly István, primarul comunei Ozun

Primarul comunei Ozun, dr. Ráduly István, ne-a spus că  nu este pentru prima oară când Dietriech Oswald, reprezentantul organizaţiei „Hilfe Inno”, din localitatea Hamm, a adus ajutoare micuţilor din comuna Ozun. Edilul a menţionat faptul că anul acesta, în luna iunie, un microbuz întreg de îmbrăcăminte, jucării şi fel şi fel de obiecte pentru 120 de copii, au fost aduse şi donate, în totalitate, preşcolarilor din Ozun. În vară, reprezentantul organizaţiei germane a promis că se va întoarce cu un nou transport, lucru ce s-a întâmplat în cursul zilei de ieri.

Potrivit primarului, şi de această dată a sosit  un microbuz întreg de jucării, haine, socotitori, tăbliţe magnetice pe care să scrie copiii şi fel şi fel de alte obiecte pedagogice. Spre deosebire de prima donaţie, care a mers în totalitate la copiii de la grădiniţă, lucrurile aduse ieri au fost date  în folosinţă şi copiilor din clasele I-IV, potrivit dorinţei donatorilor.

Primarul comunei Ozun, dr. Ráduly István, a precizat că ajutoarele au fost împărţite, ieri, copiilor din Sântionlunca, Bicfalău, Lisnău şi Măgheruş.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail